Sicriul, purtand trupul neinsufletit, va fi transportat de la Londra si apoi depus, in seara zilei de vineri, la Capela Cimitirului Bellu, unde se va desfasura si ceremonia funerara, arata reprezentantii familiei intr-un comunicat remis Mediafax.

"Pentru a onora amintirea lui Dinu Patriciu, cu decenta si discretie, familia solicita intelegerea tuturor celor care doresc sa participe la slujba memoriala", se mai spune in comunicat. Surse apropiate lui Dinu Patriciu au declarat, in 21 august, ca omul de afaceri va fi inmormantat in Romania, cel mai probabil la Cimitirul Bellu din Capitala, unde familia acestuia are o capela.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit la varsta de 64 de ani, pe 19 august, la Spitalul Royal Free din Londra. "Dinu Patriciu a murit inconjurat de membrii familiei, in urma unei infectii pulmonare, pentru care fusese spitalizat in ultimele zile", potrivit unui comunicat remis la momentul respectiv de familia Patriciu. Conform comunicatului, funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc in cercul restrans al familiei.

Citeste si:

"Pe aceasta cale, familia face un apel indoliat la respectarea dorintei defunctului, ca ultimul sau drum sa ocoleasca neintelegerile, lipsa de decenta si agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte in ultimii ani de viata si suferinta", se mai spunea in comunicatul familiei Patriciu.
Dinu Patriciu suferea de mai multi ani de cancer. In decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat.

Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat ca omul de afaceri a fost extrem de suparat dupa esecul suferit in afacerea lantului de magazine Mic.ro si i s-a inrautatit astfel boala, dar si ca si-a periclitat sanatatea din cauza stilului de viata, in special a alimentatiei. Mihai Voiculescu a mai spus ca Patriciu a murit cel mai probabil din cauza unei infectii dupa transplantul de ficat.

Dinu Patriciu, fondator al PNL si cel care a infiintat Rompetrol, cea mai mare afacere privata construita si vanduta vreodata de un antreprenor roman, a fost prezent patru ani consecutiv in topul Forbes al celor mai bogati oameni din lume. Patriciu a avut afaceri in domeniile petrolier, bancar, imobiliar si media. Omul de afaceri detinea active imobiliare in Germania, Suedia si Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro in mijlocul crizei.

Mostenirea imobiliara a lui Dinu Patriciu

Mostenirea imobiliara a lui Dinu Patriciu