Zilele Bucurestiului, organizate la 555 de ani de la prima atestare documentara a Capitalei, au un program bogat duminica. De la ora 20.00, in Piata Constitutiei va avea loc concertul "rEvolutia Muzicii Usoare Romanesti", care va readuce pe scena generatii diferite de artisti, care vor interpreta melodii romanesti de succes, lansate acum cateva decenii, dar si hit-uri noi. Pe scena vor urca Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Cristi Minculescu, Horia Moculescu, Loredana, Delia, Marius Moga, Smiley, What’s UP, Adda, Stefan Banica, BUG Mafia si multi altii, iar publicul va fi invitat sa cante, odata cu artistii, "De-ai fi tu salcie la mal", "Strada Sperantei", "Buna seara, iubite", "Trurli, trurli", "Frumoasa mea", "Ma intorc la tine, mare albastra", "Lalele, lalele", "Acasa" si "Pe barba mea", potrivit Mediafax.

La ora 23.00 va incepe "iMapp Bucharest 555", alcatuit din cinci show-uri a cate cinci minute si 55 de secunde, "pe cea mai impresionanta suprafata pe care o poate oferi o cladire, unicitatea evenimentului constand in alegerea fatadei Casei Poporului (a doua cea mai mare cladire administrativa din lume dupa cladirea Pentagonului) ca ecran pe care se vor proiecta lucrarile artistilor", au declarat reprezentantii Primariei Muncipiului Bucuresti. Potrivit organizatorilor, Palatul Parlamentului va deveni, astfel, un ecran gigant pentru un spectacol multimedia unic in Europa, care va fi urmat de un alt concert, " DJ Open Air Party".

Bucurestiul, pe Casa Poporului

Desi fatada Palatului Parlamentului a mai fost folosita pentru proiectii, este prima data cand este incorporata intr-un proiect de video-mapping, care presupune o imagine 3D complexa, ce anima prin forme si culori suprafata cladirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza si reinterpreta aria gigantica a constructiei, de aproximativ 20.000 de metri patrati, mai spun organizatorii. Astfel, timp de 30 de minute, proiectii inedite create de artisti din Europa vor transforma "relieful" cladirii in protagonistul unui spectacol dinamic de sunet, culoare si lumina. Spectacolele 3D video-mapping au devenit cunoscute si se bucura de aprecierea publicului datorita tehnologiei folosite, iluziilor optice create, suprafetelor diverse utilizate, precum si a modului in care muzica este integrata in efectele vizuale realizate.

Bucurestiul se alatura, in acest fel, altor orase mari din Europa, Geneva, Moscova si Berlinul fiind doar cateva dintre care organizeaza festivaluri de 3D video-mapping - fenomen care a luat amploare in ultimii ani. In 2012, in Sevilla, peste 500.000 de spectatori au asistat la un specatcol dedicat Craciunului proiectat pe sediul primariei. Organizatorii precizeaza ca selectia echipelor de artisti a fost facuta in urma unui concurs desfasurat pe site-ul oficial al evenimentului, la care au participat echipe de artisti din intreaga lume. Dintre participanti, au fost selectionate cinci echipe cu un portofoliu deosebit, carora li s-a oferit posibilitatea de a-si transforma ideile si viziunea in realitate, printr-un show de exceptie. Dupa ce vor avea loc toate cele cinci video-mappinguri, unul dintre ele va fi desemnat favoritul publicului, in urma unui vot prin sms, in timp real. Astfel, incepand cu ora 23:05, show-ul debuteaza cu echipa "Maxintensity" din Ungaria, urmata de "The Macula" - Cehia, "Damien Fountain" din Franta, "Les Ateliers Nomad" din Romania si "SevenZero" din Polonia.

Bucurestiul, in parcul Cismigiu

Tot sambata, in parcul Cismigiu va continua Targul Bucurestiului, in cadrul caruia, incepand cu ora 15:00, va avea loc Parada costumelor de epoca, urmata de un spectacol de magie si de "Bataia cu Flori". Incepand cu ora 16.45, tot in Cismigiu sunt programate spectacolele artistice care vor debuta cu Opera Comica "De la Hora Martisorului la Calusari", urmati de minoritatile aromana, roma, greaca, italiana, maghiara, turco-musulmana, germana si evreiasca, iar de la ora 20.00 si pana la 21.15 va urca pe scena orchestra "Valahia", alaturi de Andreea Haisan, Gheorghita Nicolae, Marioara Man Gheorghe si Maria Dragomiroiu. Duminica, Targul Bucurestiului are in program evenimente in zona culinara si culturala, inclusiv ateliere interactive, o parada a costumelor de epoca si, din nou, "Bataia cu flori". Incepand cu ora 17.00, vor canta grupul "Trei Parale", Midnight Colors, Anton Pann Ensemble, Ozana Barabancea & Band, Silviu Biris si Band Bucuresti, Maria Buza si Taraful George Patrascu, Irina Sarbu & Band si Marius Mihalache - Back to swing.

Tot duminica, in Piata George Enescu intre 19.00 si 23.00, Festivalul "Folk you!", in cele doua zile de concerte urmand sa sustina concerte Vama, Pasarea Rock, Antract, Nicu Alifantis, Taxi, Florin Chilian si Alexandru Andries. Si la intersectia strazilor Lipscani si Eugen Carada, din Centrul Istoric, artistii vor continua sa danseze pe ritmuri latino si vor sustine cursuri pentru cei care vor sa invete tainele coregrafiei intre orele 17.00 si 22.00. La Zilele Bucurestiului participa si Centrul Cultural "Palatele Brancovenesti" din Mogosoaia, cu evenimente la care sunt invitati copii din scolile bucurestene si centre de plasament, care vor participa la ateliere de creatie, sustinute de artisti plastici. Curtea palatului este decorata cu o pictura 3D supradimensionata care va infatisa imagini din trecutul Bucurestiului, din prezent si o proiectie a Capitalei in viitor. Astfel, duminica, incepand cu ora 17.00, va avea loc un recital ADDA, iar de la 17.30, se va juca piesa de teatru "5 femei de tranzitie" de Rodica Popescu Bitanescu, in cursul serii urmand sa sustina concerte trupele Byron si Nightlosers.

Sursa foto: Facebook/iMapp Bucharest 555