Un roman consuma in medie 30 kg de zahar anual, fata de circa 16 kg cat este media europeana, ceea ce explica inmultirea cazurilor de diabet la copii si faptul ca jumatate din populatia Romaniei este obeza a declarat, de Ziua Internationala a Alimentatiei, medicul Lygia Alexandrescu, potrivit Mediafax.

Medicii au aratat ca avem obiceiuri nesanatoase - consum de zahar si prajeli, faptul ca uitam sa bem apa sau fumam - iar stresul prin care trecem zilnic si oboseala cronica de care ajungem sa suferim ne dezechilibreaza din punct de vedere hormonal. "Din pacate, tara noastra are cea mai mare mortalitate cauzata de cancerul nedepistat la timp, iar in cele mai multe cazuri, boala este provocata de obiceiurile nesanatoase. De aceea, pe termen lung, cele mai bune rezultate in sanatatea publica ar fi obtinute daca cei mici ar fi convinsi ca e mai bine pentru ei sa manance strugure, decat ciocolata", a declarat medicul nutritionist Lygia Alexandrescu.

Ea sustine ca, potrivit statisticilor, un roman consuma in medie 30 kg de zahar anual, fata de circa 16 kg cat consuma in medie un european, ceea ce "face de inteles avantul pe care l-a luat diabetul in randul copiilor in ultimii 10 ani".

Reprezentantul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) a anuntat lansarea unui proiect privind introducerea obligatorie a educatiei alimentare in scoli. "Se lucreaza la un proiect privind introducerea educatiei nutritionale in planurile de invatamant, care ii va include atat pe elevii din clasele primare, cat si pe dascalii care le vor preda. Exista si acum module de educatie pentru sanatate, dar sunt abordate ca disciplina optionala. Cu sprijinul ministerelor Educatiei si Sanatatii, un astfel de proiect i-ar putea ajuta pe cei mici sa inteleaga ce inseamna obiceiuri alimentare sanatoase", a spus Cornelia Popa Stavri, reprezentanta FSLI.

Conform specialistilor in genetica, scuze precum "n-am cum sa nu ma imbolnavesc daca mama sau tata au fost bolnavi" sau "sunt predispus la ingrasare din cauza genelor" sunt doar mituri. "Toti venim cu un pachet de gene bune, dar problema este ca nu stim sa-l conservam si ca o putem face folosind combinatii alimentare bune pentru sanatate. Iar cea mai buna dovada ca acest lucru este posibil o reprezinta avantul pe care l-a luat nutrigenetica la nivel mondial, adica acea stiinta care studiaza relatia dintre gene si nutrient. Tocmai aceasta stiinta face trecerea de la tratarea bolilor la preventie, in functie de fiecare caz in parte", a explicat Natalia Cucu, directorul Centrului de Epigenetica.

In lume exista peste 1 miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decat cele 800 de milioane de persoane ce sufera de malnutritie, se arata intr-un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Cel putin 300 de milioane de adulti sunt obezi. Daca in China, Japonia si in unele tari africane procentul acestora este mic, sub 5 la suta, in unele zone urbane din Samoa (SUA), numarul acestora depaseste 75%. In Statele Unite, 30% dintre adulti sunt considerati obezi, adica aproximativ 60 de milioane de persoane. In Europa, recordul la obezitate este detinut de Marea Britanie cu 23%, fata de Germania cu 12% si Italia cu 8%.

Obezitatea progreseaza si in randul copiilor: in lume exista 22 de milioane de copii obezi cu varsta sub cinci ani. Obezitatea infantila tinde sa ia proportii alarmante in Uniunea Europeana, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali si numarul acestora creste anual cu 400.000, potrivit datelor prezentate de Lygia Alexandrescu.

In Romania, aproximativ 30% din populatie sufera de obezitate, 20% este supraponderala, iar numarul copiilor supraponderali este cu 18% mai mare in ultimii zece ani, arata datele centralizate la Centrul de calcul si statistica sanitara din cadrul Ministerului Sanatatii.

Sursa foto: Zahar, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »



Setari Cookie-uri