Ajutorul anual pentru veterani, vaduve si accidentati de razboi, destinat acoperirii unor parti din costul chiriei, energiei electrice si energiei termice pentru nevoi casnice, ar putea fi marit cu 13%, de la 265 la 300 de lei, conform unui proiect de hotarare de guvern al Ministerului Muncii.

Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV) a pus in dezbatere publica, luni, un proiect de hotarare de guvern privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, energiei electrice si energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de razboi, vaduvelor de razboi, precum si accidentatilor de razboi in afara serviciului ordonat.

Documentul prevede majorarea cu 13 la suta a ajutorului acordat, de la 265 la 300 de lei. In nota de fundamentare ce insoteste documentul se arata ca 29.936 de persoane au beneficiat in 2013 de acest ajutor, relateaza Mediafax.

Motivele din spatele majorarii ajutorului anual

"Avand in vedere prevederile legale mentionate, cat si dificultatile cu care se confrunta aceasta categorie de populatie, prin proiectul alaturat de hotarare a Guvernului se propune majorarea ajutorului anual de la 265 lei la 300 lei, cu 13 la suta mai mult fata de nivelul aprobat in anul 2013. Aceasta majorare este motivata de cresterea preturilor la marfurile nealimentare si la servicii in luna iulie 2014 fata de luna iulie 2013", se precizeaza in nota de fundamentare.

Initiatorii proiectului de act normativ spun ca, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica in buletinul de preturi nr.7/2014, pretul la combustibili, gaze naturale si energie termica a crescut cu 9,5 la suta. Pentru serviciile de apa, canal, salubritate cresterea este de sase la suta, iar pentru chirii, de 1,9 la suta.

"Ajutorul anual are drept scop sustinerea acestor persoane si acoperirea unei parti din costul chiriei, energiei electrice si energiei termice pentru nevoi casnice. De ajutorul anual va beneficia un numar total de 22.974 persoane, din care 21.749 persoane platite de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, 631 persoane platite de Ministerul Apararii Nationale, 593 persoane platite de Ministerul Afacerilor Interne si o persoana platita de Serviciul Roman de Informatii", se mai arata in nota de fundamentare.

Plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice se efectueaza de catre casele de pensii publice. Pentru plata acestui ajutor, in bugetul MMFPSPV pe 2014 este prevazuta suma de 8.700.000 lei, in cel al MApN sunt alocati 420.000 de lei, in cel al MAI, 267.000 de lei, iar in bugetul SRI, 300 de lei. Proiectul de HG va fi in dezbatere publica pana in 22 decembrie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri