Familiile pilotului si copilotului morti in accidentul aviatic din judetul Constanta au fost amendate de Serviciul de Evidenta a Persoanei fiindca ar fi declarat cu intarziere decesele, sora comandorului Petre Catuneanu spunand ca nu va contesta sanctiunea, desi o considera revoltatoare.

Functionarii Serviciului de Evidenta a Persoanelor Constanta au dat fiecarei familii cate o amenda de 50 de lei pentru declararea tardiva a deceselor pilotului si copilotului care au murit, in 15 decembrie, in urma prabusirii unui elicopter SMURD in lacul Siutghiol, de langa Mamaia, transmite Mediafax.

Familia pilotului a explicat ca certificatul a fost eliberat pe 16 decembrie, la ora 16.00, respectiv cu patru ore dupa inchiderea programului la Serviciul de Evidenta a Persoanelor Constanta, astfel ca rudele au fost nevoite sa se prezinte la ghiseul institutiei a doua zi.

”Pe data de 15 decembrie s-a intamplat tragedia, la ora 16.00, ei au fost scosi din apa la miezul noptii, fratele meu, iar colegul sau, dimineata. Decesul s-a declarat atunci cand s-au vazut cadavrele. A doua zi, pe 16 decembrie, la ora 15.00, am fost chemati la Spitalul Judetean Constanta pentru acel ceremonial. S-a mai intarziat un pic, iar pe la ora 16.00 ni s-au adus certificatele medico-legale, cel de autopsie impreuna cu cel de imbalsamare, pentru ca fiecare familie urma sa-si transporte mortul acasa si avea nevoie de aceste acte. Cele doua hartii ne-au parvenit dupa ora 16.00, pe 16 decembrie. Pentru ca la Starea Civila programul de primire documente este pana in ora 12.00 si depasisem, asta pentru ca nu fusese gata autopsia, nu a fost o autopsie obisnuita, ca in cazul unei persoane care moare in urma unui infarct, a fost una amanuntita - ne-am dus la Starea Civila a doua zi, pe 17 decembrie. Era normal, pentru ca mie certificatul medico-legal mi-a parvenit dupa ora 16.00, iar la ei era inchis. Pe 17, ne-am dus la ora 10.00 la Starea Civila. Am mers impreuna cu procurorul care a reprezentat familia celuilalt pilot si care ne-a insotit si pentru a le spune functionarilor de la Starea Civila ca in cele doua cazuri nu pot fi aduse buletinele de identitate, intrucat sunt retinute in cazul unei anchete. Ne-au amendat pentru ca au spus ca au trecut 48 de ore de la deces. Procurorul a insistat, le-a explicat, insa nu s-a schimbat nimic”, a declarat Marilena Nedelcu, sora pilotului comandor Petre Catuneanu.

Ea a adaugat ca nu va contesta amenda, pe care, de altfel, a platit-o pe loc, injumatatindu-se astfel valoarea sanctiunii, insa a spus ca este revoltatoare atitudinea functionarilor care nu au fost interesati nici macar de explicatiile unui procuror.

”Nu ma intereseaza suma cu care am fost amendati, atitudinea lor este revoltatoare, e vorba despre absurdul situatiei. Nu vreau sa ne certam, pentru ca oricum faptul este consumat, insa atitudinea lor lasa de dorit. Nu vom contesta nimic, ajungi la un absurd al situatiei si al discutiei incat nu-ti mai doresti decat sa platesti, sa-si iei actul, sa pleci si sa-ti ingropi mortul”, a mai spus Marilena Nedelcu.

Pe de alta parte, directoarea Serviciului de Evidenta a Persoanei si Stare Civila din Constanta, Rodica Craciun, considera ca s-a procedat corect, conform legii, care prevede aplicarea unei sanctiuni de 50 de lei in cazul depasirii termenului.

"In aceasta situatie s-a respectat Legea 119/96, pe care nu noi am facut-o, dar suntem obligati sa o respectam. Conform legii, decesul trebuie declarat in termen de 48 de ore. Ori, in acest caz, pe certificatul eliberat de medicii legisti era trecuta data de 15 si o linie in dreptul orei. S-a calculat astfel ca, pana in ziua de 17, cand s-au prezentat apartinatorii, au trecut trei zile, 15, 16 si 17 decembrie, astfel ca s-a aplicat legea. Nu suntem noi de vina ca nu a fost trecuta nicio ora pe certificat. Daca ar fi fost, am fi calculat in functie de aceasta. Noi doar am respectat legea, asa cum am fi facut in cazul oricarui al deces”, a explicat Rodica Craciun.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri