Saizeci si sase de orase si comune din 19 judete sunt afectate de ninsoare si viscol, in mai multe localitati fiind necesara interventia pentru salvarea unor persoane ramase inzapezite, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Dupa ridicarea codului rosu de ninsoare si viscol au ramas in vigoare avertizarile cod portocaliu in judetele Ialomita, Galati, Vaslui, Bacau, zona montana a judetului Prahova, Braila, Buzau, Vrancea si Tulcea si cod galben in Bucuresti si 18 judete, respectiv Constanta, Calarasi, Giurgiu, Ilfov, Dambovita, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Bistrita-Nasaud, Maramures, Suceava, Neamt, Iasi, Botosani, Prahova, Mehedinti si Dolj, scrie Mediafax.

Ninsoarea si visolului au afectat 66 de comune si orase din 19 judete. De asemenea, potrivit informatiilor transmise de compania Electrica, la ora 13.00 erau 52 de localitati cu probleme in alimentarea cu energie electrica, 76 de echipe intervenind pentru remedierea acestor situatii.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat ca nu au fost persoane decedate sau disparute ca urmare a viscolului sau zapezii, insa a fost necesara interventia pentru salvarea a 38 de persoane aflate in situatii de risc. In judetul Braila, o autospeciala cu senile de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Braila a luat din satul Tataru, comuna Dudesti, o femeie insarcinata, aceasta urmand sa fie preluata de catre Serviciul de Ambulanta Judetean.

La Galati, o masina a ramas inzapezita pe DJ 254, in dreptul localitatii Ivesti Calmatui, cele doua persoane care se aflau in autoturism fiind preluate de un echipaj ISU. Masuri de interventie rapida au fost dispuse si in judetul Ialomita, pentru salvarea mai multor persoane ramase inzapezite in localitatile Sapunasi si Andrasesti.

De asemenea, a avut loc o actiune de interventie in judetul Tulcea, unde doua ambulante au ramas inzapezite. Una dintre ambulante transporta trei persoane care necesita dializa, iar cealalta, o femeie gravida. Pentru deblocarea situatiei au fost trimise in zona forte de interventie cu o autospeciala tip freza, a precizat MAI.

In judetele Buzau, Braila si Vrancea, care au fost sub avertizare cod rosu, s-a actionat, in ultimele ore, cu aproape 900 de forte ale MAI si Ministerului Apararii Nationale, care au avut la dispozitie 180 de autospeciale, camioane sau taburi militare. Ministerul Apararii Nationale are pregatite pentru interventii 24.600 de forte si 2.100 de utilaje, la care se adauga alte resurse de la Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Transporturilor si autoritatile locale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri