"Marea majoritate a licentelor s-au transformat din lei, la valoarea actuala in lei, in euro, deci modificarea este doar de schimb de valuta. De exemplu, de la 8.000 de lei, acum este 1.800 (euro-n.r.), la un anumit tip de joc, Taxa de 400.000 lei, la 100.000 euro. Aceasta este taxa de licenta pentru cazinouri", a spus Nestor, la finalul sedintei Guvernului, scrie Mediafax.

Ea a precizat totodata ca taxele au crescut sau au scazut in functie de tipul de joc. "As vrea sa specific, aceasta este doar taxa de licenta, sunt si alte tipuri de taxe specifice jocurilor de noroc, taxele de autorizare, pe fiecare tip de joc. Au crescut sau au scazut in functie de tipul de joc", a explicat directorul ONJN.

Prin ordonanta de urgenta aprobata luni, Guvernul a reglementat si sistemul de licentiere a operatorilor de jocuri de noroc online, astfel incat sa fie asigurata protectia minorilor, aratand ca procedura a fost reglementata in urma cu patru ani, dar incomplet, astfel ca nu a putut fi derulata. "In acest moment, avem un cadru legrislativ care da posibilitate operatorilor de jocuri de noroc sa se licentieze in Romania si, prin aceasta licentiere, se va obtine o protectie a minorilor si a jucatorilor cetateni romani", a spus Nestor. In prezent, pe teritoriul Romaniei, nu exista nicio licenta sau autorizatie emisa pentru organizarea de jocuri de noroc online.

Citeste si:

In urma cu un an, a fost prezentat un proiect de ordonanta de urgenta care stabilea ca taxele anuale pentru acordarea licentei la jocurile de noroc vor fi majorate si calculate in euro, majorarea taxelor percepute organizatorilor de jocuri de noroc fiind explicata de Guvern prin necesitatea instituirii unor masuri fiscale pentru asigurarea surselor de finantare a dezvoltarii economice. Proiectul nu a fost aprobat de Guvern la acel moment.

Conform acelui document, taxele anuale pentru acordarea licentei de organizare erau stabilite, de exemplu, la 200.000 euro, fata de 500.000 lei, la jocuri loto, la 45.000 euro, fata de 200.000 lei, pentru pariuri mutuale, la 25.000 euro, fata de 100.000, pentru pariuri in cota fixa, la 100.000 euro, fata de 400.000 lei, pentru jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, la 7.500 euro, fata de 25.000 lei, pentru jocuri slot-machine, la 10.000 euro, fata de 40.000 lei, pentru jocurile bingo desfasurate in sali de joc si la 15.000 euro pentru jocurile caracteristice activitatii clubul de poker.

Taxele anuale aferente autorizatiei de exploatare a jocurilor de noroc erau stabilite pentru jocurile loto la 200.000 euro fata de 800.000 lei, pentru pariuri mutuale - la 16% din venitul realizat la nivelul organizatorului, dar nu mai putin de 90.000 euro (fata de 400.000 lei), pentru pariuri in cota fixa si pariuri on-line - la 16% din venitul realizat la nivelul organizatorului, dar nu mai putin de 90.000 euro (in prezent 5% din incasarile efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai putin de 250.000 lei), pentru jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, pentru fiecare masa, in municipiul Bucuresti - la 60.000 euro (250.000 lei in prezent), iar pentru fiecare masa in alte locatii decat municipiul Bucuresti - la 30.000 euro (120.000 lei in prezent), pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine - la 2.000 euro (8.000 lei in prezent), pentru jocurile bingo desfasurate in sali de joc - la 7.000 euro pentru fiecare sala, precum si 3% din valoarea nominala a cartoanelor achizitionate de la Imprimeria Nationala (in prezent 30.000 lei pentru fiecare sala, precum si 3% din valoarea nominala a cartoanelor), pentru clubul de poker.