Medicul Gabriela Badea, rezident in Marea Britanie, spune ca acolo are stabilitate financiara si lucreaza intr-un sistem medical consolidat, unde nu exista notiunea de spaga sau pile, dar ca tot acolo resursele financiare dicteaza necesitatea unui tratament sau a trimiterii la un specialist, scrie Mediafax.

Gabriela Badea si-a inceput activitatea in 2007 in Marea Britanie, imediat dupa sustinerea examenului de licenta, si a parcurs toate etapele trainingului, urmand ca in aprilie 2015 sa termine rezidentiatul pe specializarea medicina generala. Badea a enumerat atat avantajele pe care le are in Marea Britanie, cat si dezavantajele. Astfel, printre avantaje se numara stabilitatea financiara, dezvoltarea profesionala si personala, posibilitatea de a lucra intr-un sistem medical consolidat si care ofera multe oportunitati si sistemul de training.

Ea a mai apreciat ca in sistemul britanic exista reguli bine stabilite in legatura cu actul medical si conduita profesionala, mentionand si ca medicii formatori urmaresc indeaproape evolutia rezidentilor si sunt implicati in dezvoltarea lor profesionala. Pe de alta parte, in acest sistem este greu de intrat in programul de rezidentiat, anumite specialitati sunt foarte competitive si multi medici care vin din strainatate incep sa lucreze pe pozitii denumite neoficial "service provision".

Totodata, de multe ori, meseria de doctor implica si rezolvarea problemelor sociale ale pacientului. "Resursele financiare dicteaza necesitatea unui tratament sau de trimitere la specialist", a spus Badea.

Tot la capitolul dezavantaje, ea a mai mentionat costul asigurarii de malpraxis, spunand ca, spre exemplu, un medic de familie cu norma intreaga plateste 8.000 de lire pe an. La final, Badea a spus ca vrea sa se intoarca in Romania, motivand ca "acasa este in Romania".

Fenomentul migratiei medicilor romani a luat amploare, astfel ca, in ultimii sapte ani, 16.500 de doctori au plecat din Romania. Dar deficitul de medici la nivelul Uniunii Europene este si el mare si depaseste cifra de 150.000, potrivit Colegiului Medicilor din Romania.

Sursa foto: Doctor, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri