"In ciuda discutiilor ce au avut loc anul trecut la nivelul Ecofin (Consiliul ministrilor de Finante - n.r.), Comisia a refuzat sa accepte o solutie referitoare la cheltuielile suplimentare de aparare in cadrul discutiilor referitoare la deficitul bugetar aferent anului curent, desi avem o granita lunga cu Ucraina", a declarat intr-un comunicat ministrul Finantelor Publice, Darius Valcov.

Liderii partidelor politice si presedintele Klaus Iohannis au semnat in urma cu doua saptamani, la Palatul Cotroceni, un acordul politic care prevede ca incepand din 2017 Apararea va primi cel putin 2% din PIB vreme de 10 ani. Din bugetul total al Ministerului Apararii de aproximativ 9 milliarde lei, circa 3 miliarde lei sunt alocate fortelor terestre, 2,7 miliarde lei fortelor aeriene si 1,1 miliarde lei fortelor navale.

Valcov a anuntat miercuri si ca a solicitat Ecofin, in numele Romaniei, reevaluarea pe o perioada de patru ani a calendarului pentru MTO ( Medium Term Objective - obiectivul bugetar pe termen mediu, n.r.).''Multumim Comisiei Europene pentru eforturile facute pentru a elabora Comunicarea privind flexibilitatile Pactului, dar consideram ca sunt necesare discutii viitoare privind anumite aspecte. Credem ca doar consolidarea fiscala, fara a tine cont de alti factori si specificitati ale statelor membre nu reprezinta o politica adecvata", a spus Valcov.
Ministrul a mentionat ca toate statele membre trebuie sa beneficieze de un tratament corect si echitabil, scrie Mediafax.

Citeste si:

"Realitatea este ca, in timp ce unele state au luat masuri dure pentru a-si reduce cheltuielile si deficitele, acest lucru nu s-a intamplat cu toate statele din Uniune Europeana. Romania trebuie sa investeasca in infrastructura si pentru acest obiectiv avem nevoie de spatiu fiscal. Investitiile in infrastructura de transport concomitent cu mentinerea unui obiectiv bugetar pe termen mediu ambitios, va face ca Romania sa poata atinge nivelul mediu european de km de autostrada raportata la suprafata in 50 de ani. De aceea este dificil pentru Romania sa realizeze obiectivul bugetar pe termen mediu in anii urmatori. Consider ca este mult mai corect sa discutam sincer despre situatia in care ne aflam decat sa nu ne respectam angajamentele asa cum au facut alte state anul trecut", a spus ministrul, in comunicat.

El a mai afirmat ca este nevoie de reevaluarea calendarului intrucat indicatorii economici si evolutiile specifice sunt diferite acum fata de momentul in care a fost stabilit acest calendar.

MTO este un indicator calculat pentru fiecare stat membru in parte, definit prin copactul fiscal, care priveste nivelul deficitului structural si prin care Comisia Europeana incearca sa se asigure ca deficitele publice nu vor mai depasi pragul de 3% din PIB nici in conditii de contractie economica. Astfel, deficitul structural anual trebuie sa fie de cel mult 1% din PIB in intervalul 2015-2017. Pentru anul in curs, se adauga 0,25% din PIB pentru cofinantarea proiectelor sustinute din fonduri europene.