Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, afirma ca functionarii din minister care au promovat proiectul privind reducerea a mii de posturi din preuniversitar, pe care sustine ca nu l-a semnat, risca sanctiuni, precizand ca nu vor fi reduse peste 4.000 de posturi, dar ca se impune normarea personalului.

Aflat la Arad, pentru o intalnire cu directori de scoli si cu reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat, la finalul discutiilor, ca nu a avut cunostinta despre prevederile proiectului de ordin ministerial prin care ar fi urmat sa fie reduse mii de posturi, scrie Mediafax.

"Este un document intern, realizat in Ministerul Educatiei in anul 2013, care a fost promovat fara avizul ministrului. Nu am avut cunostinta despre prevederile acestui document, care, de altfel, a si fost retras oficial. Acel document contravine politicii educationale pe care am promovat-o in mod public. Si anume, nu initiem schimbari in interiorul si pe parcursul anului scolar", a spus ministrul. Sorin Cimpeanu a precizat ca documentul, pe care nu l-a semnat, a fost retras la solicitarea sa, pentru ca a fost promovat fara acordul sau, motiv pentru care functionarii vinovati "risca sanctiunile legale care se impun".

"A fost promovat de catre functionari din cadrul ministerului, care vor face obiectul unei analize imediat ce ma voi intoarce in Bucuresti", a afirmat ministrul. El a adaugat ca "multe lucruri promovate cu ocazia initierii acestui document sunt false". "Nici vorba de reducerera a patru-cinci mii de posturi didactice, nici nu poate fi vorba de asa ceva. S-a creat o confuzie, este vorba de cei 4.600 de oameni care au fost angajati in sistemul de educatie pe parcursul anului 2014. Numarul total de posturi care au depasit reglementarile legale este de 1.785, in 13 judete doar. Restul judetelor s-au incadrat in numarul de posturi aprobate. In cele 13 judete, in multe cazuri, aceste depasiri ale numarului de posturi sunt justificate. Aceste lucruri trebuie analizate pe baza unui document agreat de toti partenerii de dialog", a declarat ministrul.

De asemenea, intr-un comunicat de presa transmis tot vineri, Cimpeanu a afirmat ca acele depasiri, "justificate in unele cazuri", sunt inregistrate "din cauza metodologiei de normare a personalului didactic auxiliar si nedidactic, neactualizata din anul 1998". "Dupa intrarea in vigoare a Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011 se impune modificarea sistemului de normare a personalului didactic auxiliar si nedidactic din invatamantul preuniversitar in vederea armonizarii acestuia cu noile prevederi legale, insa acest lucru va fi reglat fara bulversarea sistemului", a sustinut ministrul Educatiei in comunicat. El a precizat ca orice modificare va fi introdusa numai daca este absolut necesara si daca este ceruta de sistem si dupa ce va avea girul dialogului cu toti partenerii sociali.

"Am retras proiectul/documentul intern care a generat neintelegeri. Incepand de saptamana viitoare vom relua dialogul cu sindicatele, cu directorii de scoli, cu asociatiile profesionale si de elevi, pentru a gasi cele mai bune solutii, dar fara a afecta in vreun fel actualul status quo", a conchis Cimpeanu.
Sindicatele din educatie au primit un proiect de ordin privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea obligatiei didactice de predare la catedra, a structurilor functionale pentru personalul de conducere si a criteriilor de stabilire a indemnizatiilor de conducere specifice din inspectoratele scolare, din unitatile de invatamant preuniversitar de stat, din unitatile de invatamant special si din unitatile conexe, documentul vizand reducerea cu 4.000 - 5.000 a posturilor din invatamantul preuniversitar.

Proiectul de act normativ transmis sindicatelor de catre Directia salarizare din Ministerul Educatiei ar fi fost elaborat la sfarsitul anului 2013 si, desi numele ministrului Educatiei, Sorin Cimpeanu, apare pe document, acesta sustinea ca nu cunostea prevederile si nici nu i s-a cerut acordul pentru ca acesta sa fie transmis. "Documentul a fost lansat fara acordul meu si, mai cu seama, fara sa cunosc prevederile documentului. Nemultumirile privind continutul acestui ordin sunt majore si documentul a fost deja retras", a declarat ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu. Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu, a declarat ca a primit in urma cu doua zile proiectul de ordin si ca unele prevederi, cum ar fi faptul ca directorii gradinitelor cu program prelungit si cu personalitate juridica trebuie sa efectueze integral norma didactica sau ca directorii scolilor cu mai putin de 300 de elevi ar trebui sa predea la clasa norma intreaga, sunt inacceptabile pentru sistem.

"Proiectul este mai vechi, de prin 2013, si acum ni l-au dat, dar sunt lucruri pe care nu le putem accepta. Am discutat cu domnul ministru si mi-a spus ca numele apare pe proiect, dar ca nu a fost informat. In plus, ne-a transmis ca nu este de acord. Totusi, noi am solicitat in scris ca discutarea acestui proiect sa fie amanata, pentru ca acum este mai urgent sa vedem modificari la Legea educatiei si la Legea salarizarii. Abia apoi putem discuta un asemenea proiect, dar nu in parametrii acestia, pentru ca ar fi consecinte inacceptabile pentru sistem. Sunt multe scoli care au sub 300 de elevi si care functioneaza in rural si in zone izolate, avand mai multe structuri. Daca bagam directorii la clasa, ori nu au timp de ore, ori nu mai au cum sa mearga la toate scolile. Nu se poate aplica asa ceva", a spus liderul sindical.

Hancescu a subliniat insa ca "trebuie facuta putina ordine", admitand ca sunt cateva lucruri in neregula pentru care trebuie gasite solutii echilibrate. Presedintele FSLI a mai spus ca o consecinta a aplicarii actualului proiect de ordin ar fi inclusiv faptul ca s-ar pierde personal auxiliar si unele scoli ar putea ramane fara bibliotecar. "Vrem un calcul corect, plecand de la nevoile sistemului, nu sa se stabileasca un buget si sa ni se spuna ca trebuie sa ne incadram", a mai spus Hancescu. Proiectul de ordin mai prevede si pierderea unor indemnizatii de conducere in scolile care au peste 20 de clase.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri