Persoanele care refuza cardul national de sanatate, din motive religioase sau de constiinta, vor prezenta, din 1 mai, o adeverinta de asigurat, cu valabilitate de trei luni, atunci cand beneficiaza de asistenta medicala, medicamente sau dispozitive medicale, potrivit proiectului Contractului cadru, citat de Mediafax.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.

Proiectul aduce mai multe noutati in acordarea asistentei medicale, printre care si cele privind documentul care va fi prezentat obligatoriu de catre asigurat atunci cand beneficiaza de servicii, medicamente si dispozitive medicale din pachetul de baza.

Astfel, obligatia de a solicita cardul national de asigurari sociale de sanatate incepand cu data implementarii acestui document, respectiv 1 mai, a fost completata in sensul ca se va solicita adeverinta de asigurat cu valabilitate de trei luni de la data emiterii pentru cei care refuza cardul national, din motive religioase sau de constiinta.

De asemenea, poate fi folosita, in vederea acordarii serviciilor medicale, si adeverinta inlocuitoare, de catre cei carora li se va emite card national duplicat, precum si adeverinta sau carnetul de asigurat, de catre persoanele carora nu le-a fost emis cardul.
Serviciile, medicamentele si dispozitivele medicale din pachetul de baza acordate sau eliberate in alte conditii decat cele din noul Contract-cadru nu vor fi decontate furnizorilor de catre casele de asigurari de sanatate.

Proiectul mai prevede ca furnizorii de servicii medicale trebuie sa utilizeze aplicatia de raportare in sistemul informatic al cardului national de asigurari sociale de sanatate, in mod on-line. Medicii isi vor asuma serviciile medicale acordate prin semnatura electronica extinsa.

In situatii justificate, in care nu se poate realiza comunicatia cu sistemul informatic al cardului national de asigurari sociale de sanatate, poate fi utilizata aplicatia de raportare in mod off-line.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri