Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma spune ca are o "mare satisfactie" ca dosarul mineriadei va fi redeschis, sustinand ca pentru fostul presedinte Ion Iliescu exista o singura pedeapsa - "condamnare pe viata pentru crime impotriva umanitatii".

Miron Cozma a declarat, luni, ca are "marea satisfactie" ca dosarul mineriadei se va redeschide si ca este "chiar incantat" de acest lucru, deoarece minerii au fost "propaganda", relateaza Mediafax.

"As vrea sa spun ca am marea satisfactie ca, alaturi de alti doi domni, despre care parerea mea e ca si lor trebuie sa li se aprobe acel dosar - Doru Maries de la Asociatia 21 Decembrie si Marin Stoica, victima a batailor crunte de la televiziunea nationala -, am reusit in 2010, sa cerem anchetarea evenimentelor si, bineinteles, redeschiderea dosarului iunie ‘90, pentru ca adevaratii vinovati sunt inca in libertate si nu au platit. Toate cele trei dosare au fost reunite si solutia e cea pe care o stiti si sunt chiar incantat ca se va relua ancheta asupra evenimentelor iunie ‘90, pentru ca minerii nu au fost altceva decat propaganda si nu au fost nici macar, culmea ironiei, foarte multi. Nu a vazut nimeni si, numai dupa ce eu am inceput demersurile pentru adevar, s-a aflat ca, de fapt, minerii nu au fost pe 13 iunie 1990 in Bucuresti, atunci cand au fost omorati sase oameni. Or, minerii au venit cu un tren pus la dispozitie de Traian Basescu, cu 15 vagoane, un altul cu sapte si altul cu patru vagoane. Deci, au fost prea putini mineri si nu atat de multi cati se zice ca au fost. Se fac confuzii intre iunie ‘90 si septembrie ‘91, cand minerii au venit in forma", a declarat Miron Cozma.

Cozma si-a amintit si cum l-a "sechestrat" pe Ion Iliescu, la Cotroceni

"L-am sechestrat pe Iliescu si o spun cu toata responsabilitatea, la Cotroceni. Stiti foarte bine ca i-am cerut demisia in Parlament. Ion Iliescu, in perioada in care eu am luat cuvantul in Parlament, eu i-am cerut demisia in Parlament. El era sechestrat la Cotroceni de catre mine. Daca Parlamentul lua decizia ca el sa fie demis, iesea de acolo cu catuse", a mai spus fostul lider al minerilor din Valea Jiului.

Intrebat daca fostul presedinte Ion Iliescu ar trebui pedepsit, Miron Cozma a spus ca acesta ar trebui condamnat pe viata.

"Este cea mai mare satisfactie a mea (ca Ion Iliescu ar putea fi urmarit penal - n.r.), nu sunt ranchiunos si nu vorbesc nici dintr-un punct de vedere al unei satisfactii personale, ci pentru adevarul istoric care trebuie aflat si s-a dovedit ca minerii au fost o forta nu represiva, cum s-a spus, ci o forta care a luptat in permanentata pentru drepturile lor si pentru idealurile noastre ale celorlalti. De ce nu se da dosarul meu de la Securitate? Pai de ce sa-l faca pe Miron Cozma erou? Eu, in 1977 l-am sechestrat pe Ceausescu, cu minerii de la Lupeni si din Valea Jiului. Din punctul meu de vedere, pedeaspa lui Ion Iliescu e una singura: condamnarea pe viata, pentru ca e vorba de crime impotriva umanitatii", a declarat Miron Cozma.

In 26 februarie, Miron Cozma afirma, in cadrul unei dezbateri pe tema Mineriadei din iunie 1990, ca nu are remuscari pentru persoanele ucise in timpul evenimentelor, intrucat el ar fi fost adus cu forta la Bucuresti.

Instanta suprema a confirmat, luni, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmaririi penale in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, in ancheta fiind vizate circumstantele in care au fost ranite mai multe persoane, in timpul evenimentelor care au avut loc la Bucuresti.

Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) au constatat, luni, ca solutia Parchetului de pe langa instanta suprema, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legala si temeinica.

Decizia ICCJ, definitiva: cine va fi tras la raspundere pentru cele intamplate in 1990

Decizia ICCJ este definitiva, dosarul urmand sa fie repartizat unui procuror care va emite, in baza probelor stranse, o rezolutie. Acest procuror urmeaza sa stabileasca daca se impune fie trimitere in judecata a celor implicati in dosar, fie clasarea cazului.

In 5 februarie, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a infirmat rezolutiile de neincepere a urmaririi penale in cazul evenimentelor din iunie 1990.

Parchetul instantei supreme arata, intr-un comunicat de presa remis Mediafax, ca procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a dispus infirmarea a trei rezolutii de neincepere a urmaririi penale din anul 2009, care au legatura cu Mineriada din 1990, precum si redeschiderea urmaririi penale in acest caz.

Cercetarile in cazul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 vor fi, astfel, reluate dupa 25 de ani de la evenimente, perioada in care au fost emise mai multe decizii de neincepere a urmarii penale, unele victime ajungand sa fie despagubite la CEDO in absenta unei hotarari judecatoresti in tara.

Referitor la redeschiderea dosarului mineriadei, fostul sef de stat, Ion Iliescu, a declarat, in 5 februarie, ca oricine este liber sa analizeze si sa comenteze evenimentele de atunci si ca nu este nicio problema daca cei interesati sau istoricii se ocupa si de acele momente.
Intrebat daca el crede ca redeschiderea acestui dosar il vizeaza in vreun fel sau il va afecta, Iliescu a raspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele si am avut niste raspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”.

Fostul presedinte a aratat ca in 13-15 iunie 1990 au fost ”niste fenomene si niste manifestari” pe care le-a trait si care au constituit ”factori perturbatori ai vietii sociale, incepand cu organizarea societatii romanesti”.

Procurorii Sectiei Parchetelor Militare au stabilit ca in urma evenimentelor au rezultat un numar de aproximativ 1.300 de persoane care au suferit vatamari si in jur de 100 de persoane au decedat.

In 17 septembrie 2014, Romania a fost obligata sa continue investigatiile in dosarul mineriadei, in urma unei decizii a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aceasta instanta sublinia, la acel moment, obligatia statului roman de a face dreptate victimelor crimelor impotriva umanitatii, indiferent de timpul scurs de la savarsirea acestora.

Marea Camera a CEDO a constat ca Romania a incalcat articolele 2, 3 si 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, dupa ce reclamantii Anca Mocanu, Marin Stoica si Asociatia 21 Decembrie 1989 s-au plans de ineficienta cercetarilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Citeste si:

    Sursa foto: Mediafax FOTO

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Social »



    Setari Cookie-uri