UMF din Cluj deruleaza un proiect, in premiera nationala, de implantare de celule stem in structura dintilor la porci pentru a ajuta regenerarea osoasa, existand posibilitatea ca proiectul sa fie extins la om, in asa fel incat pacientii cu probleme sa suporte mai usor implanturile dentare.

Aranka Ilea, sef de lucrari la Facultatea de Medicina Dentara a Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca, a declarat ca celulele stem se recolteaza din tesutul adipos al porcilor. "Este un proiect care nu s-a mai facut in Romania, de implantare de celule stem, recoltate din tesutul adipos al porcilor, scopul fiind regenerarea osoasa a alveolelor cu ajutorul acestor celule. In regenerarea osoasa avem unele dificultati, pentru ca atunci cand vrem sa intarim osul pentru a realiza o implantare dentara, de multe ori chirurgul trebuie sa adauge diverse materiale, care nu sunt bine tolerate de organism. Trebuie sa avem un strat osos potrivit, rezistent, pentru implanturile dentare care se vor putea face, ulterior, intr-un mediu in care am consolidat suportul osos. Folosirea celulelor stem ar fi o alternativa, iar cele din tesutul adipos ar fi la indemana practicienilor”, a afirmat aceasta, scrie Mediafax.

Ilea a adaugat ca se implanteaza celule stem intr-o zona deficitara osos, pentru a ajunge la un suport corespunzator. Potrivit sursei citate, celulele stem implantate interactioneaza cu celulele stem care exista deja in tesuturi, dezvoltandu-se catre os, iar alveola unde a fost un dinte, in loc sa se reduca cu 20-30 la suta, se va prezerva la dimensiunea din momentul extractiei si nu va mai exista resorbtia osoasa. Ilua a spus ca a ales porcii pentru experimente deoarece structura lor dentara seamana mai mult cu cea a omului. Totodata, au fost alesi porci din rasa vietnameza, care nu au o rata de crestere atat de mare ca si cei din alte rase.

"Daca ii tin un an, porcii din alte rase ar ajunge la foarte multe kilograme si ar fi mai greu de manipulat. Sunt opt porci vietnamezi, care au doar cateva kilograme, cumparati in cadrul proiectului”, a afirmaz Ilea. Implantul celulelor stem se realizeaza intr-un bloc operator al Facultatii de Medicina Veterinara al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) unde porcii sunt anesteziati, se realizeaza extractia dentara a unei jumatati de dinte, dupa care, in alveola care a ramas goala, se insereaza celule stem, implantate cu ajutorul unei radacini din plastic.

"Scopul final este aplicabilitatea cercetarii de la animale spre pacienti umani, dar pentru aceasta vor fi necesare multiple studii clinice care sa dovedeasca eficienta experimentelor, sa le putem urmari in timp pentru a vedea cum se transforma aceste celule, astfel incat sa nu avem efecte secundare. Trecerea spre pacienti, la inceput voluntari, se va putea face dupa adoptarea unui protocol la nivelul Ministerului Sanatatii, astfel incat sa existe o banca de celule stem de acest gen”, a conchis Ilea. Primele implanturi cu celule stem la porci au inceput in februarie, proiectul UMF Cluj-Napoca urmand sa se incheie in aceeasi luna a anului viitor.

Sursa foto: Cercetatori la munca/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri