Administratorul public al judetului, Cristian Dragan, a declarat, luni, ca, incepand de vineri, livrarea cornurilor in toate scolile din judet a fost suspendata, iar acest produs a fost inlocuit cu biscuiti, care pana acum erau distribuiti doar in mediul rural, unde cornurile nu ar fi ajuns proaspete, transmite corespondentul Mediafax.

Conform sursei citate, pana la finalizarea cercetarilor efectute la producatorul cornurilor, elevii vor primi biscuiti. De saptamana viitoare, cand cercetarile vor fi incheiate, copiii de la orase vor primi trei zile biscuiti si doua zile cornuri. Consiliul Judetean intentioneaza sa renunte la cornuri, de la 1 aprilie, daca elevii si parintii vor accepta ca de la aceasta data sa primeasca doar biscuiti. In acest sens, va avea loc un sondaj in toate scolile, in urmatoarele doua saptamani.

”Biscuitii sunt o solutie mai buna, pentru ca sunt apreciati mai mult de copii. Cornurile ajung adesea sa fie aruncate sau date la animale. In plus, pentru biscuiti nu am primit niciodata reclamatii, dar la cornuri au mai existat”, a declarat Dragan. Ancheta in acest caz este continuata de Protectia Consumatorului, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Inspectoratul Scolar si Directia de Sanatate Publica, insa pana acum nu a fost aplicata nicio amenda.

Cercetari au loc si in Turda, la producatorul cornurilor care au ajuns joi in scolile din Arad. ”Firma Biscotto din Timisoara, care este furnizorul oficial al acestui produs, a invocat o problema de natura tehnica, care nu i-a permis sa acoperere cererea, astfel ca a cumparat cornurile din Turda si le-a livrat in Arad”, a precizat Dragan.

Citeste si:

Administartorul public a adaugat ca ”cel mai probabil, nu se va ajunge la rezilierea contractului cu Biscotto, pentru ca ar presupune organziarea unei noi licitatii, procedura care ar putea dura pana la incheierea anului scolar.
Reprezentantii Consiliului Judetean au avut o sedinta, luni dimineata, cu toti furnizorii de gustari in scoli, respectiv de lapte, cornuri si mere. Acestora li s-a atras atentia ca exista plangeri privind calitatea produselor, mai ales in cazul merelor, care uneori ajung la copii stricate, ori au un gramaj mult mai mic decat cel prevazut in contract.
Joia trecuta, o eleva de clasa a III-a de la o scoala din Arad a gasit o lama de ras intr-un corn primit prin programul "Lapte si corn", in urma incidentului copila nefiind ranita, insa cadrele didactice erau revoltate, sustinand ca puteau fi urmari grave, daca fata mesteca lama sau o inghitea. Incidentul a avut loc la fosta Scoala Generala nr. 6 Arad, care face parte acum din Colegiul Tehnic de Constructii si Protectia Mediului Arad.

Reprezentantii scolii au declarat, corespondentului Mediafax, ca eleva de clasa a III-a, in varsta de noua ani, manca un corn primit la scoala prin programul "Lapte si corn", iar la un moment dat a ramas cu o lama de ras intre dinti. Eleva a scos singura lama, fara sa fie ranita.

La momentul respectiv, juristii Consiliului Judetean Arad constatasera ca pe ambalajele cornurilor distribuite la scoala unde a fost semnalat incidentul apare numele altei firme decat al celei care a castigat licitatia pentru programul "Lapte si corn". Licitatia a fost castigata de firma Biscotto Timisoara, iar pe ambalajele cornurilor apare numele firmei producatoare Media Pop Art din Turda (Cluj). Contractul de furnizare a cornurilor in scolile din judetul Arad este in valoare de aproximativ doua milioane de lei. Firma Biscotto Timisoara a castigat licitatia in toamna anului trecut, iar contractul prevede ca trebuie sa distribuie cornuri pentru 44.000 de copii din 440 de unitati scolare.