Cosul de cumparaturi pentru bunurile de larg consum a crescut cu 2% anul trecut fata de 2013, avans sustinut de o frecventa de cumparare mai mare, in contrast cu majoritatea tarilor din Europa. 70% din cheltuielile anuale realizate de romani au fost alocate produselor alimentare, potrivit GfK.

"In majoritatea tarilor din Europa, frecventa de cumparare se afla pe o curba descendenta. Romania insa nu se aliniaza acestei tendinte, fiind una dintre putinele tari in care frecventa de cumparare este in crestere. Acest lucru vine atat din faptul ca scena de retail modern se dezvolta cu noi magazine si formate de proximitate, dar si datorita faptului ca, in cautarea celor mai bune oferte si sortimente, cumparatorii viziteaza mai multe magazine", se arata intr-un studiu al companiei de cercetare GfK, scrie Mediafax.

Frecventa de cumparare a romanilor se aseamana cel mai mult cu cea a austriecilor - shopping pentru aprovizionare aproximativ o data la o zi si jumatate pe parcursul unui an.

Mancarea, incluzand atat alimentele proaspete (fructe, legume, lactatele, carne, panificatie) cat si cele cu un termen mai mare de valabilitate (conserve, ulei, faina, malai) reprezinta 70% din valoarea cosului anual de cumparaturi.

"Observam o predilectie mai mare din partea bucurestenilor si a locuitorilor din orasele mari pentru achizitionarea alimentelor proaspete, in special lactate si carne. De cealalta parte insa, familiile tinere au un consum casnic mai mic pe aceasta categorie, cele mai probabile cauze fiind lipsa de timp, dietele specializate, dar si iesirile la restaurant. In acelasi timp insa, gospodariile tinere au cel mai mare interes pentru segmentul de ingrijire personala, mai ales in Bucuresti si in orasele mari", a declarat, intr-un comunicat, Diana Scaunasu, consumer panel manager, GfK Romania.

In comparatie cu anul 2013, tendinta generala a fost de crestere pentru produsele alimentare (exceptand alimentele proaspete) si pentru cele de ingrijire a casei. Alimentele proaspete, bauturile si produsele de ingrijire personala au avut o evolutie constanta in 2014.

Pe parcursul unui an o familie cheltuieste 6.450 lei pentru bunurile de larg consum destinate consumui casnic (aproximativ 537 lei pe luna). O vizita medie la magazin are valoare de 25 lei.

Comertul modern acopera 54% din piata totala de FMCG (bunuri de larg consum) din Romania, fiind intr-o usoara crestere fata de anul 2013. Formatele mai mici, de tipul supermarket sau discounter, au avut un ritm de crestere mai alert in 2014, beneficiind de cresterea frecventei de cumparare. Supermarketul este formatul cu cea mai mare crestere si cu cel mai mare trafic in magazin.

Hipermarketurile si-a diminuat ritmul de crestere, insa este cel mai important canal din comertul modern, acoperind mai mult de un sfert din piata. Primele trei grupuri de retail acopera 33% din valoarea totala a pietei, fiind la mijlocul clasamentului comparativ cu alte tari din Europa Centrala si de Est.

Potrivit GfK, Piata de FMCG din Romania arata potential de crestere si in 2015, fiind una dintre putinele tari din Europa cu crestere volumica. "Spre deosebire de restul tarilor unde am vazut o evolutie constanta sau cel mult o absorbtie a cresterii pretului, in anul 2014 romanii au avut o crestere in volum de 4,6%. Acesta este un semn pozitiv care ne arata ca piata locala nu este inca saturata, iar apetitul romanilor pentru noi categorii si pentru inovatie este unul cu mare potential", a adaugat Scaunasu.

Studiul are la baza informatii obtinute prin monitorizarea consumului casnic in 2014 a tuturor categoriilor de produse de larg consum prin intermediul cercetarii de tip Panel de Consumatori a GfK Romania, pe un esantion de 3.000 de gospodarii, reprezentativ la nivel national.

Sursa foto: La cumparaturi/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri