Simona Halep este prezentata de presa internationala ca posibila mare rivala a Serenei Williams, liderul WTA, notand ca meciul celor doua din semifinalele Miami Open, cand Simona Halep a fost invinsa de Williams, a fost epic si un test dur pentru americanca.
"Dupa o lupta apriga, Williams se impune in fata lui Halep la Miami", a notat tennisnow.com. "Serena Williams a supravietuit unei riposte dure a Simonei Halep si a acces in finala. Williams s-a fortat din toate puterile pentru a o face KO pe Simona Halep in primul set al semifinalei lor de la Miami, dar Halep a determinat-o pe Williams sa joace trei seturi si a fost aproape sa-i administreze o infrangere. In cele din urma Williams a trecut de Halep, scor 6-2, 4-6, 7-5, obtinand a 20-a victorie consecutiva. Felul in care joaca i-a facut pe multi sa considere ca romanca poate fi marea rivala a lui Williams in anii urmatori. Ramane de vazut daca va fi asa, dar chiar si posibilitatea ca o jucatoare sa ameninte suprematia lui Williams este o veste pentru WTA, circuit in care Williams a doborat multe «pretendente la tron» in ultimii ani", adauga sursa citata, potrivit Mediafax.
Citeste si:
"Duelul ar fi trebuit sa aiba loc luna trecuta in California, la Indian Wells. Dar in sfarsit seria de victorii a Serenei Williams a coincis cu cea a Simonei Halep, si a meritat asteptarea. Am asistat la lovitura dupa lovitura. A fost dictarea lui Williams impotriva indemanarii lui Halep in a dactilografia. Si Williams a reusit sa gaseasca solutii pentru a se impune", mentioneaza si New York Times.
Miami Herald noteaza ca Serena Williams si-a dorit sa o invinga pe Halep mai ales pentru ca romanca era ultima sportiva care s-a impus in fata ei, anul trecut, la Turneul Campioanelor. "Comunitatea romana din Florida a facut tot ce a putut pentru a o impinge pe Simona Halep in finala de la Miami Open, scandand «Si-Mo-Na!» in tribune in timpul semifinalei de joi seara. A ajutat-o sa ajunga in al treilea set. Dar cand conta cel mai mult, in ultimele ghemuri, decisive, Serena Williams a fost prea puternica si a invins cu 6-2, 4-6, 7-5. Williams era motivata in mod special sa o invinga pe Halep, deoarece romanca era ultima persoana care a invins-o (6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor, in noiembrie 2014), inainte ca sportiva americana sa reuseasca o serie de 19 victorii".
Citeste si:
Simona Halep, un test dur pentru Serena Williams
"Serena Williams pune capat parcursului Simonei Halep catre finala Miami Open", a scris tennisworldusa.org, adaugand ca americanca a ajuns in finala dupa "un test dur" din partea Simonei Halep. "Serena Williams in forta", a titrat L'Equipe. "Dupa un prim set usor, Serena Williams a trebuit sa se forteze pentru a o invinge pe Simona Halep, intr-o atmosfera electrizanta. Williams va avea acum posibilitatea de a castiga pentru a opta oara trofeul la Miami, sambata, in finala cu sportiva spaniola Carla Suarez Navarro, care, spre deosebire de Halep, nu a invins-o niciodata", noteaza jurnalul francez.
"Americanca si Simona Halep au oferit publicului din Miami un spectacol superb in semifinale. Si in ciuda rezistentei sale frumoase, romanca a fost invinsa de numarul unu mondial", scrie Le Figaro.
Citeste si:
Agentia spaniola EFE, citata de As, noteaza ca Simona Halep "i-a complicat viata" Serenei Williams in semifinale. "Serena Williams a castigat un meci epic, Simona Halep invinsa la fotofinish", a notat tennisworlditalia.com. "Spectacol mare in a doua semifinala a turneului, un meci foarte frumos", adauga sursa citata. Simona Halep, locul 3 WTA, a ratat calificarea in finala turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open, dupa ce a fost invinsa, vineri, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, de numarul 1 mondial, americanca Serena Williams, in semifinalele competitiei.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: