In perioada 24 - 30 aprilie, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala - Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR), au fost localizate, pe teritoriul tarii noastre, 115 de persoane care faceau obiectul unor semnalari in Sistemul Informatic Schengen (SIS). Politistii romani au pus in aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 54 de persoane care erau cautate in vederea participarii la o procedura judiciara si doua persoane care erau semnalate ca disparute de partenerii din statele Schengen, scrie Mediafax.

Conform sursei citate, pe teritoriul Romaniei, au fost identificate 37 de autovehicule ce erau cautate de partenerii din Spatiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe in cadrul procedurilor penale si au fost gasite noua documente semnalate de statele membre. Totodata, 94 de persoane cautate de autoritatile romane au fost identificate de partenerii straini pe teritoriul lor, in urma schimbului de informatii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul IGPR.

"Dintre acestea, 30 de persoane erau urmarite de Politia Romana in baza unui mandat european de arestare, 17 persoane erau cautate pentru participarea la o procedura judiciara, iar sase persoane era semnalate ca disparute de autoritatile romane", precizeaza sursa citata. Un numar de 35 de autovehicule semnalate de autoritatile romane in vederea indisponibilizarii sau pentru a fi folosite ca probe in cadrul procedurilor penale au fost identificate in statele membre, iar partenerii straini au gasit si 10 documente semnalate de tara noastra.

Sistemul informatic SIRENE este destinat stocarii informatiilor de catre autoritatile romane si schimbului de date intre acestea si SIS, sistemul comun european de urmarire politieneasca transfrontaliera, un element determinant pentru procesul de aderare a Romaniei la spatiul Schengen. Acesta contine date minime despre persoanele sau bunurile urmarite in cadrul unei proceduri judiciare, iar datele si informatiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obtinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecarui stat membru Schengen.