Proiectul Re>patriot este sustinut de antreprenori autohtoni care le vor vorbi romanilor din Italia despre cum au reusit sa construiasca afaceri in Romania. Delegatia Romanian Business Leaders la Torino si Milano este formata din 14 membri si sustinatori, printre care Dragos Anastasiu (director general Eurolines), Felix Patrascanu (cofondator FAN Courier), Marius Bostan (managing partner VMB Partners), Florin Furdui (country manager Portland Trust) si Felix Tataru (presedinte GMP Group).

"Oportunitatile mari pentru oamenii cu initiativa sunt aici. In Romania este spatiu de actiune, lucrurile se desfasoara inca la un nivel scazut de profesionalism si competenta, astfel ca romanii cu initiativa se pot diferentia rapid in piata. Pentru cei mai comozi, Romania insa nu este o oportunitate", a declarat Dragos Anastasiu, membru in consiliul director al Fundatiei Romanian Business Leaders.

Re>patriot se adreseaza, in prima etapa, special romanilor care traiesc in Italia, Spania si Marea Britanie si vizeaza crearea unei comunitati care sa inspire si sa motiveze dar si sa consilieze pe cei care doresc sa investeasca in tara.

"Am vazut cu totii, in nenumarate randuri, ca diaspora este cu sufletul acasa si stim ca multi dintre romanii plecati si-ar dori sa se intoarca. Stim ca au retineri si temeri, stim ca nu au incredere in mediul de afaceri romanesc si nici nu au informatii relevante despre acesta. De aceea am conceput un proiect de repatriere prin antreprenoriat", a explicat Marius Bostan, liderul proiectului, motivele care au stat la baza Re>patriot.

Sursa foto: Antreprenoriat / Shutterstock