Peste 200 de mineri de la Exploatarea Miniera Lonea au plecat in mars, miercuri la pranz, spre sediul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petrosani, aflat la peste opt kilometri distanta, in timp ce numarul ortacilor care au intrat in greva foamei a ajuns la patru.

Presedintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica, a declarat ca peste 200 de mineri de la Lonea care au refuzat sa intre in subteran au pornit in mars spre sediul CEH din Petrosani, transmite corespondentul Mediafax. “Oamenii au de parcurs opt kilometri pe jos pana la sediul CEH din Petrosani", a spus Nica.

Minerii care se afla in fruntea coloanei flutura steagul Romaniei. Pe de alta parte, Nica a precizat ca numarul minerilor care au intrat in greva foamei a ajuns la patru, fiind vorba de doi mineri de la Lonea, intre care si liderul sindical, unul de la Lupeni si unul de la preparatia Coroiesti.

Miercuri dimineata, peste 300 de mineri de la exploatarile Lonea si Lupeni, din schimburile trei si patru si o parte din cei din schimbul intai, au refuzat sa intre in subteran si au protestat in fata sediilor celor doua unitati miniere, solidari cu liderul sindical de la Lonea, Vasile Paduraru, care este in continuare in greva foamei si legat cu lanturi de poarta de la intrarea in mina.

Si liderul sindical de la Mina Lupeni, Darius Campeanu, a intrat in greva foamei, la sediul exploatarii. "Angajatii Complexului Energetic Hunedoara vor sa atraga atentia Guvernului asupra problemelor cu care se confrunta, mai ales ca astazi pe ordinea de zi a sedintei Guvernului va fi un act normativ care prevede acordarea de ajutor de stat de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara. Suma pe care vor sa o aloce este insuficieta si obliga complexul la divizare in societate de mine si termocentrale. Amintim ca suntem unificati doar de doi ani, iar divizarea ar insemna inchiderea minelor si transformarea termocentralelor in CET-uri. Cerem excluderea din actul normativ a obligativitatii divizarii CEH", declara Petru Nica.

Minerii mai cer o infuzie financiara in CEH si crearea unei scheme de sprijin pentru finantarea productiei de energie electrica, dar si facilitati fiscale pentru firmele care genereaza locuri de munca in Valea Jiului si judetul Hunedoara.

Marti dupa-amiaza, liderul sindicatului de la Mina Lonea, Vasile Paduraru, s-a legat cu lanturi de poarta de la intrarea in mina, in semn de protest fata de faptul ca cei 900 de angajati ai exploatarii nu vor primi integral salariile. Vasile Paduraru are 45 de ani si este liderul de sindicat de la Mina Lonea, care are circa 900 de angajati.

Sursa foto: Mediafax

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri