Persoanele nevazatoare din Capitala vor putea sa calatoreasca mai usor cu mijloacele de transport in comun, dupa ce 500 de mijloace de transport RATB vor fi accesibilizate cu ajutorul unor emitatoare speciale care vor transmite, printr-o aplicatie mobila, numarul masinii care vine in statie.

Aplicatia care va permite persoanelor nevazatoare deplasarea mai facila cu mijloacele de transport in comun este dezvoltata in cadrul proiectului "Smart public transport", de catre Asociatia Tandem, in parteneriat cu Fundatia Vodafone Romania, scrie Mediafax.

In cadrul proiectului, 500 de mijloace de transport ale RATB vor fi accesibilizate cu ajutorul unor emitatoare speciale, denumite iBeacon-uri, care vor transmite, prin intermediul unei aplicatii mobile, numarul mijlocului de transport in comun care soseste in statie. In acest fel, persoanele cu deficiente de vedere din Bucuresti se vor putea deplasa mult mai usor cu mijloacele de transport in comun.

Directorul Asociatiei Tandem, Florin Georgescu, a declarat joi, in cadrul editiei a doua a conferintei "Mediafax Talks about Technology for Social Change", organizata in parteneriat cu Fundatia Vodafone Romania, ca acest parteneriat urmareste conceperea unui pachet mai larg de accesibilizare urbana pentru ce inseamna deficienta de vedere.

Florin Georgescu a explicat ca aplicatia a fost gandita astfel incat interactiunea dintre utilizator si telefon sa fie cat mai usoara. Practic, persoana nevazatoare introduce numarul mijlocului de transport de care are nevoie, va fi informat inainte ca acesta sa ajunga in statie, iar un semnal diferit il va avertiza ca masina a ajuns.
"Autobuzul de care am nevoie emite un semnal sonor si pe mine ma face sa ma orientez instant, fara sa intreb ce autobuz a sosit. Este pentru prima data cand ideea de integrare, de accesibilizare urbana este abordata din punct de vedere tehnologic. Nu am cum sa nu imi arunc un gand catre cei care trebuiau sa faca incluziunea sociala si nu au facut-o", a spus Florin Georgescu.

Rolul proiectului "Smart public transport" este de a implementa un pachet multimodal de accesibilizare urbana pentru persoanele cu deficiente de vedere, bazat pe noile tehnologii.
Initiatorii proiectului estimeaza ca in Bucuresti ar putea fi 7.000 de utilizatori si 94.000 de interactiuni lunare.
Aplicatia va incepe sa functioneze in Bucuresti pana la sfarsitul anului, ulterior urmand sa fie dezvoltata si in Cluj, Brasov, Timisoara si Iasi.

Proiectul face parte din programul "Mobile for Good" al Fundatiei Vodafone Romania. Pana acum au fost dezvoltate 11 proiecte, nationale si regionale, de care beneficiaza mii de persoane care, datorita tehnologiei, au o viata mai buna.

"La inceputul acestui an, am avut o runda de finantare de tipul open call for proposals, in cadrul careia am primit 71 aplicatii si am selectat opt proiecte noi, in valoare totala de peste jumatate de milion de euro. Toate aceste proiecte urmeaza sa inceapa in maxim o luna", a declarat directorul Fundatiei Vodafone Romania, Angela Galeta.
Selectia proiectelor "Mobile for Good" se realizeaza prin runde de finantare anuale. Organizatiile non-guvernamentale care au in plan utilizarea tehnologiei mobile pentru rezolvarea unor probleme reale, in domeniile educatie si sanatate, si in beneficiul persoanelor defavorizate fizic, social si economic, pot aplica astfel pentru finantare.

Fundatia Vodafone Romania a finantat, in cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe in domeniile sanatatii, educatiei, serviciilor sociale, avand ca beneficiari copii, tineri, batrani, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 20 milioane de euro in proiecte desfasurate de organizatiile non-profit partenere. Fundatia Vodafone Romania este o organizatie non-guvernamentala romaneasca cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri