"Cu toate acestea, pentru ca Biroul Permanent ne-a cerut sa transmitem un punct de vedere pentru a avea ce discuta in plen, vom trimite BP proiectul dezbatut astazi (...) Vom consemna si rezultatul votului", a mai spus Boboc. Votul a fost secret la cererea membrilor PSD ai Comisiei Juridice, scrie Mediafax.

"Senatul incuviinteaza retinerea si arestarea preventiva a domnului senator Dan Sova", se arata in proiectul de hotarare. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu declara saptamana trecuta ca, in cazul Sova, Comisia juridica trebuie sa vina cu "o propunere articulata", in caz contrar situatia urmand sa fie discutata in plen.

"Daca avem din partea Comisiei juridice o propunere articulata, care a primit votul in Comisie, atunci o supunem pe aceea plenului, care poate s-o aprobe sau poate s-o respinga. Daca Comisia nu ajunge la nicio propunere, pentru ca nu pot sa intruneasca votul majoritar, atunci in plen incep discutiile, vin propunerile din partea liderilor grupurilor parlamentare sau a celorlalti senatori si se supun acelea la vot", declarat Calin Popescu-Tariceanu, dupa ce Biroul Permanent a respins raportul Comisiei juridice in care erau prezentate doua solutii.

Sursa foto: Mediafax Foto