Traficul va fi restrictionat pe traseul Ateneul Roman - parcarea Hilton - Calea Victoriei (banda I de circulatie) - Cercul Militar National - Bd. Regina Elisabeta (pe trotuar) - intrarea in Parcul Cismigiu, relateaza Mediafax.

Deplasarea participantilor se va face pe banda I de circulatie, doar pe Calea Victoriei, precizeaza Brigada Rutiera a Capitalei.Brigada Rutiera solicita soferilor sa evite sa circule, pe cat posibil, in perimetrul adiacent locului de desfasurare a evenimentului, sa nu opreasca ori sa stationeze decat in locurile special amenajate sau cat mai departe de locul de desfasurare a evenimentului, sa isi pastreze calmul si sa nu claxoneze abuziv in cazul in care se afla in zone aglomerate si sa respecte semnalele agentilor de politie rutiera care dirijeaza traficul pentru asigurarea fluentei si recomandarile politistilor care se afla in punctele de deviere.

Festivalul International de Folclor "Muzici si Traditii in Cismigiu" incepe vineri cu parada costumelor populare romanesti si internationale si se va desfasura pana duminica in Parcul Cismigiu.

Evenimentul, organizat de Primaria Municipiului Bucuresti (PMB), va reuni aproximativ 2.000 de artisti din toate zonele tarii, ansambluri folclorice, fanfare, minoritati si comunitati nationale, targ de mestesugari si hand-made, ateliere de creatie si bucate traditionale.