Regia Autonoma de Transport Bucuresti (RATB) va asigura in continuare transportul public, cheltuielile necesare functionarii putand fi acoperite de subventia lunara primita de la Primaria Municipiului Bucuresti (PMB), a declarat directorul comercial al RATB, Ileana Savu. Potrivit sursei citate, in acest moment nu este pusa in pericol functionarea serviciului public de transport asigurat de RATB.

Ileana Savu a precizat ca, in conditiile in care Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a instituit popriri pe conturile de incasari ale RATB, regia isi va putea acoperi cheltuielile de functionare din subventia primita de la PMB in fiecare luna. Pe de alta parte, directorul comercial de la RATB a precizat ca reprezentantii regiei incearca sa gaseasca solutii pentru esalonarea datoriei si iesirea din acest impas, explicand ca debitul calculat de ANAF este deja contestat in instanta, insa, in conformitate cu Codul fiscal, nu se suspenda aplicarea popririi in ce priveste debitul fiscal, scrie Mediafax.

ANAF a instituit propriri pe conturile Societatii Romane de Televiziune (SRTv) si ale Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB) pentru recuperarea datoriilor, urmand toti marii contribuabili datornici la bugetul de stat, a anuntat marti autoritatea. Reprezentantii RATB au transmis, intr-un comunicat de marti, ca datoria institutiei era, luni, de peste 272 de milioane de lei, iar debitul calculat de ANAF a fost contestat in instanta, fiind in faza de recurs.

RATB a precizat ca a luat la cunostinta despre documentul emis de ANAF, prin care s-a luat masura indisponibilizarii sumelor existente in conturile bancare ale RATB, precum si a sumelor care urmeaza a fi obtinute din incasarile zilnice. Sursa citata a precizat ca luni datoria inregistrata era de 272.431.800 lei, suma ce provine din taxa pe valoarea adaugata, care include si subventia acordata beneficiarilor de gratuitati si reduceri (pensionari, elevi, studenti), in conformitate cu Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr 139/2006, pentru perioada septembrie 2007- martie 2013. "In prezent, acest debit calculat de ANAF este contestat in instanta de catre RATB, aflandu-se in faza de recurs", se mai arata in comunicat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri