Aproape jumatate dintre cele 783 de solicitari inregistrate luni la Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov au fost pentru urgente medicale, peste 30 fiind pentru persoane care au lesinat pe strada, iar altele pentru insolatie, hipertermie, suferinte cardiace, accident vascular cerebral si depresii.

"Luni, pana la ora 18.00, au fost 783 de solicitari, cu 373 de urgente. Din totalul urgentelor, 75 sunt cazuri in loc public, iar dintre acestea, 32 sunt lesinuri", a declarat managerul Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, dr. Alis Grasu, citat de Mediafax.

Ea a precizat ca media solicitarilor la Serviciul de Ambulanta Bucuresti - Ilfov nu a mai coborat sub 1.250 de cazuri in 24 de ore, de cand a inceput canicula.

"Din acest motiv, zilnic am fost nevoiti sa suplimentam, in medie, cu intre trei si cinci numarul de echipaje", a mai spus dr. Alis Grasu.

Solicitarile privind urgentele medicale vizeaza cazuri diverse, de la insolatii, arsuri solare, hipertermie dupa expunere prelungita la soare, suferinte cardiace, accident vascular cerebral, depresii si altele, a adaugat medicul.

Capitala si 19 judete din sudul si sud-est a tarii sunt, luni si marti, sub atentionare de cod galben de canicula si disconfort termic. Temperaturile maxime ating 35-37 de grade, iar indicele temperatura-umezeala depaseste pragul critic de 80 de unitati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri