Judetele Satu Mare, Bihor, Arad, Timis si Caras-Severin sunt vineri sub atentionare cod portocaliu de canicula, iar Capitala si judetele Maramures, Salaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinti, Dolj, Olt si Teleorman au fost avertizate cu cod galben, scrie Mediafax.

Avertizarea cod portocaliu va fi mentinuta si sambata in cele cinci judete din vestul tarii, unde vor fi temperaturi maxime de 37 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Sambata vor ramane sub avertizare cod galben Bucurestiul si judetele Maramures, Salaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinti, Dolj, Olt, Valcea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov si Calarasi. In aceste regiuni, vremea se va mentine caniculara, cu temperaturi maxime ce vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80 de unitati.

Citeste si:

Duminica va fi instituit cod portocaliu de canicula in judetele Mehedinti, Dolj, Olt, Teleorman si Giurgiu, unde temperaturile maxime vor ajunge la 37-38 de grade.

In Capitala si in alte 21 de judete din sudul, vestul si centrul tarii, duminica vor fi temperaturi de 35-37 de grade, iar indicele temperatura-umezeala va depasi pragul critic de 80 de unitati in Campia Romana si Campia de Vest. Sub avertizare cod galben de canicula vor fi, duminica, Bucurestiul si judetele Ilfov, Calarasi, Ialomita, Braila, Buzau, Prahova, Dambovita, Arges, Valcea, Gorj, Caras-Severin, Timis, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramures, Salaj, Cluj, Alba, Hunedoara si Sibiu.

Sursa foto: Copil care se joaca cu apa/Shutterstock.com