Finala a durat o ora si 39 de minute, iar scorul partidelor dintre Halep si Serena Williams este acum de 6-1 in favoarea americancei.

Halep a intalnit o jucatoare in mare forma duminica si s-a ridicat a nivelul ei in setul al doilea. Romanca a inceput destul de agresiv meciul cu Williams, reusind un break la debut, apoi a condus cu 2-0. De altfel, in primele doua ghemuri, americanca a gresit mult si nu a obtinut decat trei puncte. Halep a mai condus cu 3-1, inainte ca Williams sa-si regleze tirul si sa castige cinci ghemuri la rand. Fara solutie in fata rivalei sale, care a servit din ce in ce mai bine, Halep a pierdut setul cu 3-6, dupa 32 de minute, si a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill, care i-a cerut sa-si ridice nivelul de agresivitate.

Interventia lui Cahill a avut efect. Romanca a rupt jocul aproape perfect al liderului mondial la inceputul setului al doilea. Dupa 1-0 pentru romanca, Williams a castigat doua ghemuri la rand. Halep a reusit un rebreak, apoi cele doua jucatoare si-au fructificat serviciul pana la 6-6, nu inainte ca Darren Cahill sa mai intervina o data, la 4-3, pentru sportiva pe care o antreneaza. Tie-break-ul a avut schimburi de mingi interesante, care au ridicat in picioare publicul din tribune. Mai sigura pe ea, Williams s-a impus cu 7-5 si a incheiat cu victorie a 15-a finala disputata la rand.

Citeste si:

Calificarea in finala la Cincinnati este recompensata cu un premiu de 240.500 de dolari si cu 585 de puncte WTA. Castigatoarea turneului va primi 495.000 de dolari si 900 de puncte WTA.

Pentru Halep aceasta a fost a 19-a finala din cariera, a doua consecutiva. Romanca de 23 de ani a castigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei in 2015, Doha (Premier 5), Bucuresti (WTA), ambele in 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) si Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele sase in 2013.

Sursa foto: lev radin / Shutterstock.com