”Au fost avansate mai multe variante de calendar si procente, dar nu putem da un raspuns pana nu stim stadiul legii salarizarii si ce se va intampla cu Codul Fiscal”, a declarat ministrul Educatiei. El a spus ca s-a cazut de acord ca discutiile privind salarizarea in invatamant sa fie reluate in 15 septembrie. ”In 15 septembrie vom veni cu elemente concrete”, a mai spus Sorin Cimpeanu, scrie Mediafax.

Propunerile de majorare a salariilor din educatie au fost discutate luni, la Guvern, intr-o intalnire la care au luat parte reprezentanti ai sindicatelor, premierul Victor Ponta si ministrii Educatiei, Finantelor si Muncii. Sorin Cimpeanu spunea, inaintea intalnirii, ca Ministerul Educatiei nu are alte propuneri privind cresterea veniturilor angajatilor din sistem in afara de cele legate de proiectul Legii salarizarii, transmise deja Ministerului Muncii.

La randul lor, sindicalistii spuneau ca intalnirea de luni nu ar fi trebuit sa aiba loc, dar au solicitat-o pentru ca Guvernul a facut "o serie de erori". "Aceasta intalnire nu ar fi trebuit sa aiba loc daca lucrurile se derulau normal si aveau loc cresteri salariale, etapizat, pentru tot sectorul bugetat. Dar prima greseala pe care a facut-o Guvernul a fost ca a majorat indemnizatiile demnitarilor, a urmat apoi cresterea pentru cei din Guvern, acum pentru sanatate. Ne asteptam ca Legea salarizarii sa se aplice in acelasi timp pentru toata lumea, dar lucrurile au luat-o razna", declara presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu.

El a amintit ca, potrivit unui acord din 2014, incheiat de sindicatele din educatie cu Guvernul, pana in anul 2017, salariile ar fi trebuit sa creasca cu 34 la suta. "Noi nu am fost impotriva maririi salariilor din sanatate, pentru ca e corect ca medicii sa aiba venituri mai mari, dar era corect ca lucrurile sa fie facute la pachet, chiar daca procentul de crestere ar fi fost mai mic in educatie. Nu ar fi fost nicio problema. Vrem sa il intrebam pe premier ce se mai intampla cu Legea salarizarii, vrem sa stim exact de cand se aplica", a spus Hancescu.

El a precizat ca sindicatele, impreuna cu ministrul Sorin Cimpeanu, au formulat o serie de propuneri de modificare a proiectului Legii salarizarii prezentat de Ministerul Muncii. "Majorarea prevazuta initial pentru educatie era de 60 la suta. Am regandit putin grila, marind salariile pentru debutanti, pentru ca toata lumea se plange ca nu mai vor sa lucreze in educatie. (...) Ceea ce am propus insemna un plus de 10 la suta, adica o crestere a veniturilor din educatie de 70 la suta in preuniversitar si mai mult in universitar", a explicat Hancescu.

Citeste si:

Liderul sindical a mai spus ca in intalnirea de luni se va solicita gasirea unei solutii pentru acordarea unei majorari de 10-15 la suta a salariilor din educatie, pentru ca astfel, avand in vedere ca dascalii au primit cinci la suta in plus in martie si vor mai primi tot atat din septembrie, pana la sfarsitul anului ar beneficia de o crestere apropiata de cea din sanatate.

"Doleanta noastra este sa putem primi o suplimentare de 10 - 15 la suta, eventual sa se aplice o prima transa din Legea salarizarii din acest an. Trebuie gasita o solutie echitabila, care sa nu produca dezechilibre si nemultumiri", a mai spus liderul FSLI. Intrebat ce se va intampla daca raspunsul premierului va fi negativ, Simion Hancescu spunea ca liderii vor informa membrii de sindicat si acestia vor decide ce vor face, dar cel mai probabil, avand in vedere gradul de nemultumire, se vor dori proteste.

FSLI a precizat ca, in acest moment, salariu minim brut pe tara este de 1050 lei, in timp ce salariul unui invatator debutant este de 1.115 lei brut (780 de lei net) si al unui profesor debutant de 1.133 de lei brut (830 de lei net), iar dupa majorarea de 5 la suta de la data de 1 septembrie 2015 prevazuta in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 83/2014, acesta va ajunge la 1.170 de lei brut (857 de lei net, n.r.) pentru invatatorul debutant si la 1.189 de lei brut (871 lei de net, n.r.) pentru profesorul debutant.

Premierul Victor Ponta anunta, saptamana trecuta, la finalul discutiilor privind sectorul sanitar, ca va fi adoptata o ordonanta de urgenta pentru sedinta Guvernului din aceasta saptamana privind majorarea de 25 la suta a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie. Victor Ponta a precizat ca majorarea salariala se va face "deocamdata doar pentru medici", anuntul fiind facut in contextul in care profesorii si politistii au reactionat imediat la decizia Guvernului de a creste salariile in sistemul medical si au cerut si ei bani mai multi.

Sursa foto: Profesor/Shutterstock