Programul educational Leader in Me a luat nastere in 1999 intr-o scoala din SUA, insa a fost lansat oficial 10 ani mai tarziu, la nivel global. Din 2009, a fost adoptat de peste 2.000 de scoli, atat publice, cat si private, din 35 de tari.

Prin adoptarea acestui program ca pe un sistem de operare fundamental, Transylvania College va integra notiunile si practicile necesare dezvoltarii capacitatilor de leadership ale elevilor in curricula si programele existente ale scolii, impactul urmand sa fie resimtit de toate persoanele implicate in program – profesorii, elevii, familiile acestora si comunitatea in ansamblul ei.

Pentru inceput, cadrele didactice din cadrul Transylvania College vor participa la o sesiune de training-uri sustinute de Ella Maria Björnsdottir, expert international in transformarea culturii organizationale in scoli, cu experienta indelungata in predarea notiunilor de leadership si management la fiecare nivel al educatiei, atat in cadrul institutiilor de invatamant, cat si in cadrul corporatiilor.

Citeste si:

„Leader in Me porneste de la ideea ca lumea s-a schimbat si ca elevii trebuie sa fie echipati, inca de mici, cu un set de abilitati care sa nu se bazeze numai pe materiile principale invatate in mod traditional la scoala, ci si pe competente cruciale, precum comunicarea, capacitatea de initiativa, disponibilitatea de a rezolva problemele, capacitatea de a fixa obiective, colaborarea si autocontrolul”, explica Ruxandra Mercea, director executiv Transylvania College.

Astfel, elevii ajung sa isi insuseasca 7 obiceiuri ale persoanelor cu adevarat eficiente, obiceiuri care stau la baza viitorilor lideri si care reprezinta o sinteza a principiilor in ceea ce priveste eficacitatea personala si interpersonala: proactivitatea si responsabilitatea (copiii sunt invatati ca ei detin controlul vietii lor, ca sunt responsabili, ca trebuie sa ia initiativa, ca nu trebuie sa invinuiasca pe altcineva pentru propiile actiuni), planificarea/viziunea (copiii descopera ca e necesar sa isi propuna constant obiective si sa conceapa un plan pentru a le atinge), prioritizarea, gandirea de tip win-win, capacitatea de a asculta inainte de a vorbi (copiii invata ca trebuie sa incerce sa vada lucrurile si din perspectiva celorlalti, sa aiba incredere in ceea ce au de spus si cand isi spun punctul de vedere sa priveasca interlocutorul in ochi), colaborarea (copiii ajung sa valorifice cunostintele celorlalti si sa lucreze in echipa in mod natural), grija de propria persoana (copiii adopta un stil de viata sanatos – au grija la ce mananca, fac exercitii fizice regulat, dorm suficient, petrec timp cu familia si prietenii).