Romaniei i-ar reveni sa primeasca 6.937 de refugiati, conform cotei sale de 3,7%, potrivit unui plan care ar fi fost intocmit de lideri europeni in vederea distribuirii a 160.000 de refugiati pe continent, scrie site-ul tabloidului britanic Daily Mail joi, invocand un document "divulgat" in presa.

Refugiatii care au ajuns in Italia, Grecia si Ungaria ar urma sa fie distribuiti intre statele membre ale Uniunii Europene (UE), in functie de populatia si puterea economica a fiecarui stat in parte, scrie Mail Online. Astfel, Germania ar urma sa acorde azil unui numar de 35.000 de refugiati, Franta ar urma sa accepte 26.000, iar Spania - 16.000, potrivit Mediafax.

"Chiar si tari sarace precum Bulgaria si Romania ar urma sa accepte mii de familii", comenteaza site-ul tabloidului britanic, subliniind ca Marea Britanie nu va accepta niciun refugiat. Londra - care a refuzat sa accepte aceste cote atunci cand au fost propuse initial, in mai, scrie site-ul - nu este obligata sa faca acest lucru, in pofida faptului ca este unul dintre cele mai populate si bogate state UE.

In cazul in care Londra ar accepta refugiati, potrivit cotei sale, ar trebui sa primeasca aproximativ 17.000 de oameni, adica 11% din total. "Potrivit acestui document divulgat astazi (joi), in Ungaria se afla 54.000 de solicitanti de azil, in Italia 39.600, iar in Grecia 66.400", scrie Mail Online.

Criza refugiatilor, fara precedent in Europa, a sporit presiunea asupra premierului britanic David Cameron sa deschida frontiera refugiatilor blocati in Franta. Cameron insista ca raspunsul la criza azilantilor nu este sa li se ofere refugiu oamenilor disperati care fug din Orientul Mijlociu si Africa de Nord.

El a incercat, joi, sa linisteasca indignarea publicului fata de criza refugiatilor, promitand ca Londra "se va achita de responsabilitatile sale morale". Marea Britanie va continua sa accepte "mii de oameni", asa cum a facut dintotdeauna, dar a promis o revizuire a numarului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri