Noul an scolar, in care sunt inscrisi peste trei milioane de elevi, are peste 170 de zile de cursuri, o vacanta de iarna mai lunga cu o saptamana, aceleasi examene la Evaluarea Nationala si Bacalaureat, iar pentru prima data, liceenii din clasele XI-XIII primesc subventie de 55 de lei pentru manuale

Elevii revin de luni la scoala, in noul an fiind, ca de fiecare data, si bune, si rele. Sunt scoli despre care directorii si parintii spun ca "se intorc dupa soare", pentru ca sunt proaspat renovate, au pereti pictati, iar mobilierul si tablele sunt noi, scrie Mediafax.

La polul opus sunt unitatile de invatamant "uitate de lume", in care santierele par ca nu se termina niciodata, copiii sunt inghesuiti in clase care nu au mai fost renovate de un deceniu sau inca mai invata la lampa. La inceputul lunii septembrie erau inca in curs de renovare aproximativ 800 de cladiri ale unitatilor de invatamant, din totalul de 19.000 de scoli.

Mai sunt si scolile neautorizate sanitar, pentru ca spatiile nu mai corespund cerintelor mileniului III, iar in cateva cazuri, pentru ca au grup sanitar in curte sau nu au apa curenta. Sunt si situatii in care scolile nu au primit autorizatie sanitara de functionare pentru ca lipseste personalul din cabinetele medicale, locurile ramanand vacante intrucat la concursurile anuntate nu s-au prezentat medici si asistente interesate de aceste posturi.

Noutatile anului scolar 2015-2016

Cu doua saptamani inainte de inceperea cursurilor, Ministerul Educatiei a modificat structura noului an scolar, care fusese stabilita initial in iulie, prin ordin de ministru. Una dintre schimbarile aduse prin noul document este aceea ca elevii vor avea o vacanta de iarna prelungita de la doua la trei saptamani, respectiv din 19 decembrie pana in 10 ianuarie. Vacanta de vara va incepe insa cu o saptamana mai tarziu, respectiv nu din 17 iunie, cum era prevazut initial, ci din 24 iunie.

O alta schimbare este aceea ca vacanta de vara nu se mai termina pe 4 septembrie 2016, pentru ca anul scolar 2016-2017 sa inceapa cu o saptamana mai devreme, cum prevedea structura aprobata anterior, ci pe 11 septembrie.

Si tot cu putin timp inainte de inceperea cursurilor, Guvernul a decis ca elevilor din clasele a XI-a, a XII-a si a XIII-a din invatamantul liceal de stat sa li se deconteze cheltuielile pentru achizitionarea de manuale scolare, in limita a 55 de lei. Aproximativ 362.00 de elevi vor primi acesti bani pentru manuale, insa acestea trebuie sa fie dintre cele de pe lista aprobata de Ministerul Educatiei. Liceenii isi vor recupera banii cheltuiti pentru manuale dupa ce depun la secretariatul scolii o solicitare scrisa si factura pentru cartile cumparate.

Si tot din acest an scolar, elevii din clasele a III-a vor primi, cel mai probabil in prima parte a semestrului intai, noi manunale, cele vechi fiind folosite ca materiale auxiliare pana la sfarsitul anului.

Pentru prima data, la inceputul cursurilor, religia are un nou statut, adoptat in semestrul doi din anul scolar trecut. Peste 90 la suta dintre elevi vor invata religia ca urmare a propriei optiuni pentru aceasta disciplina.
175 de zile de cursuri si aproximativ 30 de zile de vacanta

Anul scolar 2015-2016 va avea 175 zile de cursuri, din 14 septembrie pana in 24 iunie, prima vacanta va fi in saptamana 31 octombrie - 8 noiembrie, pentru invatamantul primar, urmata de vacanta de iarna, din 19 decembrie pana in 10 ianuarie, cea intersemestriala, in 6-14 februarie si cea de primavara, din 23 aprilie pana in 3 mai.

Conform calendarului, anul scolar 2015-2016 va avea 36 de saptamani de cursuri. Exceptie fac clasele terminale din invatamantul liceal, pentru care anul scolar are 37 de saptamani, din care durata cursurilor este de 33 de saptamani, 4 saptamani fiind dedicate desfasurarii examenului de Bacalaureat. Cursurile claselor terminale se incheie in 3 iunie 2016.

Pentru clasa a VIII-a, anul scolar are 36 de saptamani, din care durata cursurilor este de 35 de saptamani, o saptamana fiind pentru probele de la Evaluarea Nationala. Cursurile claselor a VIII-a se incheie in 17 iunie 2016.
Noul an scolar este structurat pe doua semestre. Semestrul I incepe in 14 septembrie, iar prima vacanta va fi in perioada 31 octombrie - 8 noiembrie, pentru elevii din clasele pregatitoare si cei din clasele I-IV, dar si pentru copiii de la gradinita.

Vacanta de iarna este programata de sambata 19 decembrie 2015 pana duminica 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie pana in 5 februarie 2016 continua cursurile semestrului intai, iar vacanta intersemestriala va incepe sambata 6 februarie si se va incheia duminica 14 februarie.

Semestrul al doilea incepe in 15 februarie si se incheie vineri 24 iunie, in perioada 23 aprilie - 3 mai 2016 fiind programata vacanta de primavara.

Inainte de vacanta de primavara, saptamana 18-22 aprilie 2016 este dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului "Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!". Clasele din invatamantul prescolar si primar pot planifica activitatile din programul "Scoala altfel" in alta perioada din semestrul al doilea, dar nu mai tarziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfasurare a programului va fi luata de consiliul de administratie al unitatii de invatamant, dupa consultarea cadrelor didactice.

Din 25 iunie pana in 11 septembrie, elevii vor fi in vacanta de vara, anul scolar 2016-2017 urmand sa inceapa din 12 septembrie.

Evaluarea Nationala si Bacalaureatul din 2016

Noul an scolar nu aduce noutati privind organizarea si desfasurarea examenelor nationale si admiterii in liceu. Astfel, dupa algoritmul inaugurat in urma cu doi ani, media de admitere in liceu se va calcula ca medie ponderata intre media de la Evaluarea Nationala (75 la suta) si media notelor din gimnaziu (25 la suta).

Evaluarea Nationala a elevilor din clasa a VIII-a se va desfasura la aceleasi discipline ca cele din acest an, elevii vor sustine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizata in licee va avea loc in trei etape.
In anul scolar care incepe la 14 septembrie raman evaluarile la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, aceste verificari fiind introduse, in premiera, in 2013-2014. Evaluarile permit stabilirea nivelului de pregatire al elevilor din aceste clase, iar rezultatele nu vor fi trecute in catalog.

Si in acest an scolar vor fi simulari ale examenelor nationale, pe care le vor sustine atat elevii claselor terminale (a VIII-a si a XII-a), cat si cei de clasa a XI-a.

Examenul de bacalaureat din 2016 va fi sustinut la aceleasi probe ca si in acest an, in doua sesiuni. Elevii care in 2016 vor absolvi liceul vor avea mai intai probe de evaluare a competentelor la limba romana, limba materna si limba straina, dar si proba de competente digitale. Vor urma apoi probele scrise, la limba si literatura romana, la limba si literatura materna, apoi proba obligatorie a profilului, respectiv matematica, pentru absolventii profilului real, si istorie, pentru cei de la uman, si proba la alegere a profilului si specializarii.

Majorarea salariilor cadrelor didactice, intre sperante si promisiuni

Ca in fiecare an, profesorii, blazati de cresterea continua a obligatiilor, monitorizati de camerele de supraveghere sau de parinti, cu salarii pentru care colegii lor europeni nu s-ar deranja sa plece de acasa, trebuie sa revina la clasa. Totusi, pentru prima data dupa multi ani, au speranta ca din octombrie vor primi mai multi bani, iar noua lege a salarizarii, preconizata a intra in vigoare in acest an scolar, dupa cum le-au promis guvernantii, le-ar putea ajusta veniturile.

Majorarea salariilor din educatie a fost subiect de discutie intr-o intalnire la Guvern, la care a fost prezent si premierul Victor Ponta, unde au fost avansate mai multe variante de calendar si procente de crestere, dar s-a convenit o amanare a discutiilor pana in 15 septembrie, cand vor putea fi "elemente concrete", asa cum promitea ministrul Educatiei.

Sindicatele cereau gasirea unei solutii pentru acordarea unei majorari de 10-15 la suta a salariilor din educatie, pentru ca astfel, avand in vedere ca dascalii au primit cinci la suta in plus in martie si vor mai primi tot atat din septembrie, pana la sfarsitul anului ar beneficia de o crestere apropiata de cea din sanatate, de 25 la suta.

Sindicalistii invocau si un acord din 2014, incheiat de sindicatele din educatie cu Guvernul, care prevedea ca pana in anul 2017 salariile ar fi trebuit sa creasca cu 34 la suta.

Mai mult, s-a discutat si de o finalizare la 1 octombrie a proiectului Legii salarizarii si de aprobarea noului act normativ in Parlament pana la 1 noiembrie. Majorarea prevazuta initial pentru educatie, in propunerea de proiect, era de 60 la suta. Ulterior, grila de salarizare pentru educatie a fost modificata, s-au propus mariri mai mari de salarii pentru debutanti.

In prezent, salariu minim brut pe tara este de 1.050 de lei, in timp ce salariul unui invatator debutant este de 1.115 lei brut (780 de lei net) si al unui profesor debutant de 1.133 de lei brut (830 de lei net), iar dupa majorarea de 5 la suta de la data de 1 septembrie 2015 prevazuta in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 83/2014, acesta va ajunge la 1.170 de lei brut (857 de lei net) pentru invatatorul debutant si la 1.189 de lei brut (871 lei de net) pentru profesorul debutant. Mai mult, incepand din 1 ianuarie 2016, salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei, ceea ce impune o majorare a salariilor din invatamant.

De hotararea care va fi luata in privinta majorarii salariilor profesorilor vor depinde eventualele decizii privind protestele in educatie.

Sursa foto: elevi, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri