Halep a inceput sa practice tenisul la varsta de 4 ani, in orasul ei natal, Constanta, sub indrumarea antrenorului Ioan Stan si cu un puternic sprijin familial. La 14 ani, ea s-a hotarat sa urmeze o cariera profesionista, debutand astfel in circuitul ITF. In numai doi ani, Simona Halep a ajuns printre cele mai bune junioare din lume si s-a impus la Roland Garros, in 2008, pe tabloul rezervat tinerelor jucatoare.

"Cand Simona avea zece ani, le-am spus apropiatilor ca visul meu e ca Simona sa ajunga la Roland Garros. Am avut o incredere incredibila de la care nu m-am abatut. Au fost momente foarte grele, am investit totul. Toti apropiatii imi spuneau ca sunt nebun. Tot de atunci am mers cu ea la turnee in strainatate. La 16 ani, visul mi s-a implinit cand a castigat Roland Garros la juniori", isi amintea, in 2013, Stere Halep, tatal Simonei.
Performanta de la Roland Garros a reprezentat intrarea intr-o noua etapa a carierei, astfel ca Halep s-a mutat la Bucuresti. Ea a inceput sa joace constant la turneele WTA, din 2010, an in care a patuns in premiera in Top 100 mondial si a disputat prima finala, la Fes.

Progresul Simonei Halep a continuat, dar din 2013 a devenit exploziv. Ea a castigat sase turnee in numai sase luni, pe toate suprafetele si a fost declarata de WTA jucatoarea cu cel important progres. "Totul a inceput cu un parcurs incredibil la Roma, iar acum, sase luni mai tarziu, ea se afla pe punctul de a ajunge in Top 10 - Simona Halep este «Most Improved Player Of The Year»", a motivat WTA alegerea facuta.

Simona Halep ajunge locul 2 WTA

Anul 2014 a fost cel in care Simona Halep a atins cea mai inalta clasare in ierarhia WTA, locul 2, si a disputat prima finala a unui truneu de Grand Slam, la Roland Garros, pierduta in fata rusoaicei Maria Sarapova (4-6, 7-6 (5), 6-4). Specialistii au apreciat ca finala de la Roland Garros, editia 2014, a fost cea mai echilibrata si spectaculoasa din ultimii 13 ani si una dintre cele mai lungi din istorie. De asemenea, ultimul act de la Paris a fost cea mai vizionata partida de tenis feminin din istoria televiziunii Eurosport.

Finalul sezonului 2014 a adus alte premiere in palmaresul romancei, calificarea la Turneul Campioanelor si victoria impotriva "reginei" tenisului femin, americanca Serena Williams, obtinuta cu un scor categoric, 6-0, 6-2, in cadrul acestei competitii. "Este cel mai mare meci din viata mea. Nu pot sa explic acum ce simt, sunt foarte fericita. Vreau doar sa ma bucur. A fost visul meu sa inving pe una dintre surorile Williams", a spus Halep atunci.
La acel turneu, prin rezultatul din partida cu Ana Ivanovici, romanca avea ocazia sa o scoata din competitie pe Serena Williams. Dar Simona Halep a castigat un set in meciul cu Ana Ivanovici, echivalent cu eliminarea sportivei sarbe si calificarea liderului WTA, Serena Williams, in semifinalele Turneului Campioanelor. Halep si Williams s-au reintalnit in finala de la Singapore, iar americanca nu a ratat ocazia de a-si lua revansa (6-3, 6-0).
Pentru multe jucatoare, mentinerea pe locurile fruntase ale topului WTA este greu de realizat. Nu a fost cazul Simonei Halep. Devenita o vedeta de talie mondiala, Halep a ramas in lumina reflectarelor si in acest an, in care a continuat sa impresioneze lumea tenisului cu noi performante, printre care titlul de la Indian Wells, cel mai stralucitor din cariera ei de pana acum.

Citeste si:

Halep practica un tenis spectaculos, iar acest lucru i-a adus numerosi fani in toata lumea. Calitatile romancei, inteligenta in joc, puterea de lupta, capacitatea de efort, rapiditatea in deplasare, acuratetea si divesitatea loviturilor, compenseaza diferenta de forta in fata modelului actual de jucatoare de tenis, inalte, cu loviuri si servicii napraznice. Popularitatea ei, si nu numai in randul romanilor, a atras atentia.

"Oriunde merge Halep si cu oricine joaca, scandarile sunt de la inceputul si pana la finalul meciului: Si-Mo-Na, Si-Mo-Na, Si-Mo-Na. Desigur, multi dintre fani flutura steaguri romanesti. Dar intreaga arena are tendinta sa fie cuprinsa de «Simania», pe masura ce meciul se desfasoara. O mare parte din charisma lui Halep vine din faptul ca este, in esenta, o «fata mica» care-si pune amprenta intr-un joc dominat de atlete mai mari si mai puternice. Dar este mai mult in Simania decat tenisul ei. Este personalitatea ei, intr-un mod tacut, dar real. Halep nu este vivace precum Caroline Wozniacki sau stimulativa intelectual ca Andrea Petkovici. Ea nu are umorul extravagant al Mariei Sarapova, nici dispozitia senina a zambitoarei Ana Ivanovici. Calitatea cea mai atragatoare a Simonei Halep este modestia cuprinzatoare. In multe feluri, Halep este outsiderul perfect. Cu toate acestea, este numarul 3 mondial (n.r. - locul ocupat atunci cand a fost scris materialul). Probabil, ea are nevoie cel mai putin de suport emotional decat aproape oricare dintre jucatoarele pe cale le intalneste, dar fanii o iubesc, ii scandeaza numele, mereu si mereu. Trebuie sa fie dragut sa fii Simona Halep. Cu siguranta, ea crede ca este", nota in acest an publicatia Tennis Magazine, intr-o caracterizare magulitoare, dar reala, facuta jucatoarei din Constanta.
Pana la 24 de ani, Simona Halep a obtinut glorie si premii banesti cum putini sportivi au reusit sa o faca. Dar cea mai buna jucatoare romana de tenis din istorie mai are multe oferit, siesi si suporterilor ei care asteapta mai ales un titlu de Grand Slam.

"Un turneu de Grand Slam m-ar multumi mai mult decat sa fiu numarul 1 mondial", spunea Halep la finalul lui 2014. Insa ambele performante ii stau la indemana jucatoarei care sarbatoreste 24 de ani la o zi dupa ce Serena Williams implineste cu zece ani mai mult.

Performantele inregistrate de Simona Halep pana la 24 de ani:

  • Titluri: 11, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei in 2015, Doha (Premier 5), Bucuresti (WTA), ambele in 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) si Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele sase in 2013;
  • Finale: 8, Cincinnati (Premier 5), Rogers Cup (Premier 5), in 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei in 2014, Bruxelles (Premier), in 2012 si Fes (WTA), in 2011 si 2010;
  • Meciuri castigate - meciuri pierdute: 312-147;
  • Premii totale: 10,13 milioane de dolari;
  • Cel mai mare premiu: 1,1 milioane de dolari (Roland Garros);
  • Cea mai inalta clasare in ierarhia WTA: Locul 2 (16 saptamani).