Bugetul pentru educatie se va inchide, anul acesta, cu 4 % din PIB, in timp ce in cazul cercetarii a fost solicitata o crestere cu 50 la suta a procentului din PIB alocat acestui segment, a anuntat, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, la dezbaterea "Educatia 2018".

Anul acesta ne vom inchide bugetul pe 4% din PIB pe educatie. Intotdeauna am fost de parere ca o educatie de calitate fara resurse financiare este greu de imaginat si sigur ca dorim cresterea bugetului. Incercam sa promovam aceasta crestere atat la nivelul educatiei, cat si la nivelul cercetarii. Sindicatele au cerut 4,5% din PIB pentru educatie in anul 2016. Am avansat o solicitare de crestere cu 50 la suta a bugetului cercetarii. Ne inchidem anul acesta la cercetare pe 0, 24% din PIB pe resurse alocate de la buget si pe 0,14% din PIB pentru resurse private atrase in cercetare. Avem ca obiectiv 1% pentru 2020", a spus Ministrul Educatiei la dezbaterea "Educatia 2018", organizata cu ocazia Zilei Mondiale a Educatiei, la Colegiul National "Sf. Sava", scrie Mediafax.

Sorin Cimpeanu a mai precizat ca va fi anuntat ulterior si calendarul majorarilor salariale in educatie. "Sunt convins ca la nivelul acestuia an se vor gasi resursele necesare pentru a se reflecta, inclusiv din perspectiva sistemului de salarizare, faptul ca si educatia si sanatatea sunt prioritati nationale pentru Guvernul Romaniei. Am avansat propunere de crestere de 10% in paralel cu acordarea titlurilor executorii, ultima transa pe 2016 si tot ce a mai ramas pe 2017. Solicitarea sindicatelor a fost de acordare a unui procent de 15%. Avem executia bugetara pe primele trei trimestre si in scurt timp o sa anuntam ce cresteri salariale sunt posibile in educatie", a adaugat Sorin Cimpeanu.

In plus, ministrul a mentionat ca in educatie sunt extrem de multe probleme, dar pot fi avute si rezultate pe masura asteptarilor. De asemenea, in ceea ce priveste proiectul de lege al Educatiei, Sorin Cimpeanu a mentionat ca Ministerul a initiat si a organizat o prima runda de consultari la care au participat sindicatele. Ministrul a vorbit, in cadrul dezbaterii, si despre Bursele FLEX, aratand ca un numar important de copii vor putea sa isi deruleze activitate in intregime in SUA.

"Este vorba de leadership. Sunt eligibili copii care sunt nascuti intre1999 si 15 iulie 2001. Sunt criterii de selectie, sa fie vorbitori de limba engleza. Prin acest proiect un numar important de copii vor putea sa isi deruleze activitate in intregime in SUA, prin finantarea structurilor americane. Este o oportunitate importanta pentru copiii romani de a studia in SUA", a spus Sorin Cimpeanu.
Intrebat daca va sustine cererea studentilor de majorare cu 25 % a bugetului pentru burse, camine si cantine, ministrul a raspuns afirmativ, aratand ca, inca din aceste an, de la rectificarea bugetara a sustinut ca trebuie directionate prioritar fondurile catre spatiile de cazare si de invatamant. De asemenea, Sorin Cimpenu a mai spus ca este nevoie de sustinere pentru schimbarea legislatiei privind reglementarea manualelor ca bun de interes national si nu ca un bun de orice alta natura.

"Anul viitor in septembrie trebuie sa fie manualele de clasa a IV-a. (...) La ultima licitatie am dorit sa achizitionam 126 de manuale cu 126 de componente digitale. S-au prezentat ofertanti pentru 23, patru au fost neeligibili, noua au contestat, doar 10 din 126 ajung pe bancile elevilor. Insist pe mobilizarea tuturor factorilor, inclusiv media, inclusv in Parlament pentru schimbarea legislatiei privind reglementarea manualelor scolare ca bun de interes national si nu ca un bun de orice alta natura asa cum este privit acum prin OUG 34'', a precizat Sorin Cimpeanu.

Dezbaterea de luni, a fost organizata de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret“ si Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater" si a avut printre participanti parlamentari, parinti, profesori, elevi si studenti. Temele de dezbatere au fost: reforma politicilor de resurse umane, depolitizarea functiilor de conducere, de indrumare si control, reforma curriculara, finantarea invatamantului si cercetarii, stabilirea legislatiei in domeniul invatamantului si integrarea europeana a invatamantului superior romanesc.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri