Doua treimi dintre romani considera ca supermarketurile ii ajuta sa economiseasca, in contextul in care pretul este principalul element in alegerea locului pentru cumparaturi in cazul a trei sferturi dintre participantii la un studiu realizat de INSCOP la cererea asociatiei marilor retaileri, scrie Mediafax.

Magazinele mari reprezinta locul preferat de cumparaturi pentru 83,6% dintre cei intervievati, in timp ce 65,2% dintre romani se aprovizioneaza si de la magazinele de cartier, iar 45,2% si din pietele agro-alimentare. Astfel, magazinele mari, de tip hipermarket, cash&carry, supermarket si magazine discount, sunt apreciate de 89% dintre participantii la studiu, 56,6% avand o parere buna, iar 32,4% o opinie foarte buna.

"Pretul continua sa fie elementul primordial in alegerea locului pentru cumparaturi (75,2%), in timp ce pentru un procent semnificativ, de 65,1% dintre romani, criteriul principal este calitatea produselor, iar pentru 58% conteaza distanta fata de locuinta", se arata in studiul realizat la comanda Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR), in perioada 27 august - 7 septembrie 2015.

Aproape trei sferturi dintre romani (72,6%) vad in supermarketuri un catalizator pentru economie si considera ca acestea stimuleaza dezvoltarea oraselor (74,4%). De asemenea, 82,6% considera ca supermaketurile creeaza locuri de munca pe plan local, in timp ce 10,7% cred ca, dimpotriva, le distrug, iar 6,7% nu au stiut ce sa raspunda.

In acelasi timp, 54,65% dintre intervievati apreciaza ca supermarketurile ofera salarii mai mari angajatilor decat micile magazine, in timp ce 18,4% nu sunt de acord cu aceasta afirmatie, iar 27% se abtin. Cei mai multi respondenti (64,9%) considera ca supermakerturile ii ajuta sa economiseasca, in timp ce 22,8% dintre ei cred ca ii saracesc, iar 12,3% nu au o opinie.

Peste 70% dintre romani (71,5%) sunt de parere ca supermarketurile comercializeaza produse mai ieftine decat magazinele mici sau decat pietele iar 84,1% spun ca in supermarketuri se gasesc mai multe produse la preturi reduse decat in alte magazine. Doua treimi dintre respondenti considera ca produsele alimentare romanesti sunt mai bune calitativ decat cele straine, iar 27% sunt de parere ca acestea sunt comparabile calitativ, in timp ce doar 4,6% spun ca cele romanesti sunt mai proaste.

Un procent de 39,7% dintre romani spun ca produsele alimentare romanesti sunt la fel de scumpe ca cele straine, iar 28,8% considera ca produsele autohtone sunt chiar mai scumpe. In privinta impactului marilor magazine asupra producatorilor locali, opiniile populatiei sunt impartite. Astfel, potrivit sondajului 44,3% dintre respondenti sunt de parere ca supermarketurile ajuta producatorii locali, in timp ce 41,5% cred ca nu ii ajuta iar 14,3% nu au inca o parere.

Studiul a aratat si ca romanii au pareri diferite despre ceea ce inseamna "produs romanesc". Astfel, 36% spun ca produs romanesc este cel facut dupa o reteta romaneasca, 26,6% spun ca in aceasta categorie intra orice produs care se fabrica in Romania, indiferent de originea ingredientelor, de nume si de brand, in timp ce 21,6% considera ca produsul romanesc este cel traditional iar pentru 12,9%, produsul romanesc este cel care are un nume romanesc.

Potrivit studiului, 45,6% dintre respondenti spun ca reducerea TVA la alimente s-a reflectat in scaderea preturilor in supermarketuri, in timp ce doar 26,1% sunt de parere ca micile magazine au redus preturile din acelasi motiv. Masura inchiderii supermarketurilor in weekend nu este apreciata de populatie, cei mai multi (52,6%) considerand ca aceasta ar avea ca efect cresterea cheltuielilor pentru cumparaturi, pe de-o parte, si pierderea de locuri de munca (54,8%) pe de alta parte. In plus, vor avea de suferit si producatorii de alimente perisabile, sustin 61,4% dintre respondenti, precum si firmele de transport (57,1%). O cincime dintre romani merg la cumparaturi in weekend pentru alimente, produse de igiena si de curatenie a casei, fata de 5% care cumpara de la magazinele mici iar 11,9% din piete.

In cazul in care supermarketurile s-ar inchide in weekend, cei mai multi (45,2%) declara ca ar cumpara din acelasi loc in timpul saptamanii si doar 20,7% s-ar orienta catre magazinele mici iar 6,1% catre piete. Aproape 70% dintre romani cred ca statul/Parlamentul/Primaria nu trebuie sa intervina in reglementarea programului de functionare al supermarketurilor, in timp ce 20,5% cred ca da, iar 10,2% nu stiu/ nu raspund, in contextul in care 89,9% dintre respondenti apreciaza drept "convenabil" actualul orar.

In egala masura, cei mai multi dintre romani (75,2%) resping ideea relocarii supermarketurilor in afara oraselor, masura care ar genera dificultati in aprovizionarea populatiei. La capitolul siguranta alimentara, 57,3% dintre respondenti considera ca supermarketurile vand produse sanatoase si in termenul de valabilitate (71,3%). Studiul a fost realizat prin intervievarea la domiciliu a 1.220 de persoane, eroarea fiind de ± 2,8%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri