Procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) au aratat, in referatul cu propunere de arestare a celor trei patroni ai Clubului Colectiv - Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu - retinuti pentru ucidere din culpa, ca in dosarul privind incendiul din Colectiv au fost audiate, in calitate de martor, mai multe persoane care s-au aflat in club in seara zilei de 30 octombrie, dar si alte persoane care au observat imprejurarile in care s-a desfasurat evenimentul, ori care au putut oferi date sau indicii privitoare la cauzele producerii incendiului.

Liderul trupei Vita de Vie, Adrian Despot, a fost printre cei audiati in calitate de martor, aratand ca s-a dus singur la concertul trupei Goodbye to Gravity, unde urma sa cante cu membrii formatiei o melodie.

"Stiam ca in noaptea de 30/31.10.2015 urma sa aiba loc un concert al formatiei Goodbye to Gravity in clubul Colectiv, iar eu sunt prieten cu membrii formatiei, respectiv Pascu Alexandru, Vlad Telea, Mihai Alexandru, Enache Cristian si Andrei Galut. La momentul cand am ajuns eu in club, totul era deja instalat si pregatit pentru inceperea concertului. De la Andrei Galut, stiam ca urmeaza sa fie folosite si artificii in cadrul concertului, dar mai multe aspecte nu am intrebat. Eu m-am dus singur la acest concert, neinsotit", a aratat Adrian Despot in declaratia sa.

El a mentionat ca a cantat in Colectiv de mai multe ori si a remarcat ca cei doi stalpi de sustinere ai pasarelei tehnice sunt imbracati intr-un burete, aproximativ de la inaltimea de 1,90-2 metri, dar nu isi aminteste ca si tavanul sa fi fost acoperit cu un burete similar. De asemenea, a aratat ca nu a remarcat in interiorul clubului sa fie amplasate materiale specifice stingerii incendiilor, cum ar fi extinctoarele.

"La momentul inceperii concertului, eu eram situat in partea stanga a scenei, privit frontal, in fata barului. Din cate imi amintesc, pana la inceperea incendiului, trupa Goodbye to Gravity a cantat aproximativ cinci melodii. Nu am vazut sa fie instalate pe stalpii de sustinere artificii sau material pirotehnice, si nici nu am remarcat ca dupa prima melodie, membrii trupei sa fi folosit artificii. La un moment dat, am ajuns in partea stanga a scenei, oarecum in spate situat, in zona de backstage, deoarece urma sa cant si eu impreuna cu membrii trupei o melodie. M-am asezat pe o canapea, iar vizibilitatea mi-era obturata de un perete fals, din rigips, de aproximativ 2 metri inaltime, care este amplasat intre backstage si sala. Efectiv, este asezat acolo pentru ca publicul sa nu poata vedea backstage-ul. La randul meu, nici eu nu vedeam publicul, nici pasarela cu stalpii de sustinere, pentru ca nu aveam vizibilitate. Din pozitia in care ma aflam, eu vedeam doar o portiune din scena, nu puteam vedea stalpii de sustinere, pasarele pe care sunt amplasate proiectoarele si nici persoanele din public", potrivit declaratiei lui Adrian Despot.

Liderul trupei Vita de Vie a mai aratat ca, in timp ce stateam pe canapea, l-a auzit pe solistul trupei spunand "a luat foc!", iar cand s-a ridicat sa vad ce se intampla, deoarece muzica se oprise, a vazut ca tot tavanul de deasupra scenei luase foc.

Citeste si:

"Nu am remarcat ca cineva sa incerce sa stinge incendiul. Mi-am luat hainele din cuier, am alergat catre iesire, iar in momentul in care am ajuns in dreptul iesirii, mai exact la intrarea in containerul de la accesul in club, iar acolo era foarte multa lume, dar nu se putea iesi. S-a creat o ambuscada la intrarea in container, deoarece multe persoane erau deja cazute pe jos, iar din spate erau alte persoane care impingeau. La randul meu, si eu am cazut, iar sub mine mi-am dat seama ca se aflau mai multe persoane. Peste mine au cazut mai multi oameni, si am ramas prins in acea ambuscada", le-a mai spus Adrian Despot procurorilor.

El a mai povestit ca, la un moment dat, s-a simtit un val de aer, a remarcat o flacara foarte mare, iar de sus cadeau bucati de burete ars si lemn ars.

"La un moment dat, am auzit zgomote din exterior, ca si cum cineva incerca sa sparga peretele si sa creeze o iesire. Atunci, am simtit ca presiunea corpurilor omenesti de deasupra mea s-a slabit, si am dedus ca cineva reuseste sa scoata oamenii din interior. M-am ridicat la randul meu si am plecat taras spre iesire. M-am uitat in spatele meu, in club, si nu am mai vazut nicio persoana. Pana am ajuns la iesire, am reusit sa trag o fata afara, care era constienta. La iesirea afara, am vazut aproximativ 30 de persoane, unele care suferisera arsuri, iar alte persoane erau sanatoase. Nu am observat nicio persoana decedata", a aratat Adrian Despot in declaratia data in fata anchetatorilor.

Procurorii PICCJ cer, marti, instantei Judecatoriei Sectorului 4 arestarea preventiva a celor trei patroni ai Clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, dupa ce i-au retinut, luni, pentru ucidere din culpa.

Incendiul din Clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului ca a fost permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a localului, precum si a desfasurarii unui foc de artificii in conditiile amenajarii interioare improprii unor astfel de activitati, potrivit Parchetului instantei supreme.

In urma incendiului din Clubul Colectiv au murit 32 de persoane, iar alte aproximativ 130 sunt internate in mai multe spitale din Bucuresti.