"Doresc sa exprim si regretul pentru faptul ca aceasta vizita are loc dupa accidentul tragic care a avut loc aici, in Bucuresti, in care au murit oameni tineri, eveniment care i-a zguduit atat pe polonezi, cat si pe mine, personal", a spus Andrzej Duda, intr-o declaratie comuna cu presedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, dupa intalnirea oficiala dintre cei doi sefi de stat.

Presedintele polonez a precizat ca tara sa are specialisti pregatiti pentru astfel de cazuri la spitalul din orasul Siemianowice Œlšskie, "care pot sa trateze pacientii de dupa astfel de accidente si care pot sa acorde sprijinul lor". Andrzej Duda a afirmat ca isi exprima public disponibilitatea de a acorda ajutor.

"Am fost zguduit si suntem constienti de faptul ca viata oamenilor tineri este foarte valoroasa si trebuie sa ajutam cum putem", a spus presedintele Poloniei.