"Eram acasa cu prietenii. Am auzit o bubuitura. Nu am luat in seama, pentru ca pe strazi era liniste. Au inceput mesajele din tara sau de la prieteni din Franta si America. Nu intelegeam nimic", a spus o romanca stabilita langa Paris.

Ea a povestit ca, dupa ce mesajele din Romania s-au intensificat a deschis televizorul, dar tot nu a vazut nimic, decat dupa ce s-a terminat meciul care s-a jucat pe Stade de France.

"Cand s-a terminat meciul am vazut oameni care aproape alergau pe strada. Am inteles ca s-a intamplat ceva. Apoi, am inteles ca acei oameni au scapat cu viata din ceea ce putea fi un infern", a adaugat sursa citata.

Romanca a mai precizat ca, spre deosebire de atentatul din ianuarie, cand atacul a vizat clar redactia Charlie Hebdo, ceea ce s-a intamplat vineri noaptea este un semnal pentru toata Franta.

"Au fost atacate locuri in care, vineri seara, merg tot felul de oameni, tineri sau mai in varsta, francezi, turisti sau minoritati. Sunt locuri frecventate de orice om care ajunge la Paris", a mai spus tanara.

Citeste si:

In plus, romanca este de parere ca actiunea a fost foarte bine coordonata.

"La stadion sunt zeci de mii de oameni. Daca nu ar fi fost o organizare foarte buna la stadion, totul ar fi fost un infern. Dar asa, au fost salvate zecile de mii de vieti din stadion", a mai povestit un roman stabilit in Paris.

Cel putin sase zone din Paris au fost vizate de atacurile teroriste comise in cursul noptii de vineri spre sambata, bilantul fiind de cel putin 128 de morti si sute de raniti. Trei teroristi s-au aruncat in aer, vineri seara, in fata arenei sportive Stade de France, situata la periferia Parisului, unde se desfasura un meci de fotbal amical intre selectionatele Frantei si Germaniei. Presedintele François Hollande, care asista la meci, a fost evacuat in siguranta.

Autoritatile franceze au centralizat 128 de morti in urma atentatelor comise vineri seara la Paris, conform unui bilant provizoriu, care precizeaza ca 200 de persoane sunt ranite, 99 fiind in stare critica. Cifrele bilantului atentatelor din Franta variaza intre 128 si 153 de morti, conform diverselor surse. Un oficial de la Primaria Parisului a anuntat in cursul noptii 140 de morti.

MAE a anuntat sambata ca doi cetateni romani au murit in atentatele de la Paris, informatia fiind confirmata de autoritatile franceze. De asemenea, un cetatean roman a fost ranit usor in atacurile survenite in cursul noptii in capitala Frantei, persoana in cauza primind ingrijiri la un spital din Paris si fiind externata in cursul diminetii.