Noi avem de toate, episodul 2, spitalul brusselez. Aterizam cu mama si celalat frate pe Charleroi. Oameni inimosi de la Ambasada Romaniei aici, vin, ne iau, ne duc la spital, ne dau informatii si ne asigura de tot ajutorul lor. Pentru fratele meu, cel teafar, este prima experienta cu un alt spital, altul decat cel romanesc.

La intrare, ne asteapta cei de la receptia spitalului. Primim informatii legate de modul in care este structurat spitalul si unde se afla pacientul nostru. Strabatem un hol lung, enorm de lung, si ajungem la unul din cele 4 lifturi. Urcam la etajul unde trebuia sa ajungem. In tot acest timp suntem insotiti de un domn foarte empatic, de la Ambasada, care stie deja drumul si cum trebuie procedat.

Ajungem, asadar, la etajul cu terapia intensiva.Aici, liniste si nici tipenie de om...asa cum si trebuie sa fie in apropierea unei sectii de Reanimare..Inca 30 de pasi si ne gasim in fata unei usi din lemn masiv. Ni se explica faptul ca , din motive de siguranta, usa este blocata si nimeni nu poate intra fara a suna si a fi verificat. Sunam. Ni se raspunde si suntem rugati sa zicem numele pacientului.

Dupa verificari, se deschide, in sfarsit, si usa. Ne gasim, din nou, intr-o alta camera de asteptare. Iar, o usa din lemn masiv. Iese o doamna, toata numai un zambet si spunem un cod, pe care doar familia il stie pentru a putea intra. Spunem codul. Fiind in afara orelor de vizita, ne roaga sa asteptam sa vada daca putem intra. Spre surprindera noastra, ne intampina fix directorul centrului pentru arsi. Un zambet si un calm extraordinare. Se uita cu intelegere la mama, ne roaga, daca avem intrebati legate de starea fratelui nostru, sa il intrebam . Si intrebam. Si ni se raspunde. Langa el mai vin si alte cadre medicale, se strang maini, se schimba zambete.

Un medic tanar, care pare pustiulica, ne este prezentat ca seful de la terapie intensiva. Ne spune prenumele lui si ne roaga sa ii spunem fix asa, fara dom' doctor, fara brizbrizuri, simplu, doar prenume. Ne explica si paraexplica. Ne da inclusiv sfaturi despre cum sa avem grija de noi, sa incercam sa mancam macar, desi stie ca numai de mancare nu ne arde in momente ca astea...Primim incurajari dar suntem si rugati sa fim obiectivi, starea este inca critica, lupta inca se lupta! Sa stim situatia asa cum este.

Citeste si:

Mergem mai departe, pe niste holuri lungi, desi nu sunt chiar atat de multe camera la Terapie Intensiva. Doamna psiholog, o belgianca cu zambet cald, care se ocupa de fratele meu, ne intreaba daca ne poate insoti. Ii raspundem ca 'da, cu siguranta'. Si ajungem in fata rezervei fratelui meu. Mare, cat tot salonul ala de la TI, spitalul de la Bucuresti, unde erau inghesutiti 5 raniti grav. Camera cu pat special, o necesitate pentru o persoana care a suferit arsuri grave pe o mare suprafata din corp, cu nu stiu cate monitoare, cu vana de dezinfectare langa pat, cu aparat scan langa pat, cu muuulte, muulte muuulte aparate medicale atat de necesare. O camera cu un aer tinut la o presiune anumita, cu filtre (chiar imi aratau prin geam filtrele), lucru vital in cazul persoanelor arse, care au multe plagi deschise, sangerande, reprezentand mii de cai de acces pentru bacterii si alti agenti patogeni.

O simpla bacterie ii poatr ucide, it' s as simple as that!! O camera, asadar, sterila,izolata, cu geamuri duble, cu perdelute (..chiar si acesti bolnavi au dreptul la intimitate in anumite momente cand sunt toaletati, etc..), cu radio cu muzica in surdina (nu e un lux, ai nevoie si de asta cand stai pironit la pat saptamani intregi, fara sa poti misca un deget, fara sa poti fi vizitat mai mult de o ora pe zi)...

Il privim pe fratele nostru prin geam si, sincer, ni se ia o piatra de pe inima, stiind ca este aici. Lupta pentru viata lui, e inca intubat, dar macar lupta in conditii adaptate starii lui si are tot ce inseamna aparatura medicala langa el. Si, chiar daca va pierde lupta, vom sti macar ca s-a facut tot ce era omeneste posibil! .... Dar nu va pierde batalia!!!

Revenind la povestire, decidem asadar sa intram la el. Pentru asta, trebuie sa trecem mai intai printr-o camera sterila. pe care o deschidem printr-un sistem special, cu piciorul, sa nu trecem din clanta in clanta. Acolo, o mare rezerva de halate si alte materiale de protectie. Suntem invatati cum sa le folosim. Nu asa dupa ureche. Odata imbracati, intram, tot la fel deschizand usa incaperii lui printr-un sistem special, ....Dupa cateva minute iesim... iar celalat frate imi spune' Mi se face rau, ma doare capul de-mi crapa. Nu pot sa cred ce e aici. Nu pot sa cred ca in Romania ne-au mintit in fata'. (si nu, nu medicii din spitale ne-au mintit, nu la ei se referea)

!!!! Arsii au nevoie de conditii speciale!!!!!!! Scoateti-i din spitalele din Romania pe cei care INCA mai pot fi salvati!!Semneaza: un cetatean belgian, care a trecut prin iadul asta si poate compara. Nu! Nu aveti de toate! Salvati ce se mai poate salva!!!!

PS1. Nu, nu este un post despre pregatirea profesionala a medicilor romani sau a restului personalului medical romanesc, managerilor spitalelor. Medicii nostri i-au tinut in viata cu pretul zilelor si noptilor nedormite, au varsat lacrimi alaturi de parinti si le-au dat sperante. Este insa un post despre tacere si DESPRE CONDITIILE PE CARE MEDICII AR TREBUI SA LE AIBA pentru a putea salva MAI MULTE vieti!U post despre salariile decente pe care acesti oameni ar trebui sa le primeasca pentru munca lor pentru ca, da, medicul belgian zambeste pe un salariu decent! Pe langa marii arsi sunt zeci de mii de pacienti romani, bebelusi, copii, tineri, batrani care au dreptul la dotari moderne si conditii umane in spitale!!I lPentru ca, inclusiv in Romania, ca sa poti scapa din ghearele mortii oameni, ai nevoie de mult mai mult decat un stetoscop si un tensiometru!

#Colectiv. Ce ironie: reforma sanatatii, dupa 4 ani

Sursa foto: Mediafax Foto