Disciplina "Notiuni de prim-ajutor" ar putea deveni obligatorie in invatamantul preuniversitar si universitar, in baza unei propuneri legislative de modificare a Legii educatiei, care se afla in consultare publica la Camera Deputatilor pana pe 30 decembrie.

"In toate nivelurile sistemului national de invatamant, preuniversitar si universitar, cu exceptia celui prevazut la art 23. alin 1.lit a, se include disciplina Notiuni de prim ajutor ca disciplina obligatorie de studiu. Planul si programa nationala precum si conditiile ce trebuie indeplinite de personalul didactic pentru disciplina Notiuni de prim ajutor se aproba prin ordin comun al Ministerului Educatiei Nationale si al Ministerului Sanatatii", se arata in propunerea semnata de 37 de parlamentari PSD.

De asemenea, initiativa mai prevede ca "educatia fizica si sportul, precum si orele de Notiuni de prim ajutor in invatamantul preuniversitar sunt cuprinse in trunchiul comun al planurilor de invatamant", scrie Mediafax.

Initiativa a fost depusa la 25 noiembrie la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor si se afla in consultare publica pana la data de 30 decembrie 2015. Initiatorii isi motiveaza acest demers prin necesitatea ca fiecare individ sa stie sa actioneze atunci cand se afla in fata unei urgente medicale sau sa cunoasca modalitatile de a evita sau reactiona in fata unui pericol cu potential vital.

"Actuala pregatire necorespunzatoare a populatiei privind acodarea primului ajutor e cauzata in primul rand de slaba eficienta a actualelor programe. De cele mai multe ori avem de-a face cu o abordare superficiala si sumara in cadrul orelor de dirigentie, biologie sau educatie fizica sau cu predarea sporadica de catre diverse organizatii sau persoane (...)Scopul legii este de a corecta aceste deficiente si de a introduce notiunile de prim-ajutor ca disciplina obligatorie de studiu", se arata in expunerea de motive a propunerii legislative.

Sursa foto: Andrey_Popov/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri