Intrebat cum comenteaza faptul ca un preot al Bisericii Ortodoxe a spus ca cei care au mers la clubul Colectiv ar fi satanisti, Patriarhul Daniel a raspuns ca acesta nu a fost identificat, concluzia fiind ca a fost o provocare.

"Acel preot nu a fost identificat, nu stim numele. Noi consideram ca a fost o simpla provocare. Cel care nu isi da numele este las, ca l-am fi intrebat cine i-a spus asta, pentru ca noi nu ii judecam pe oameni si nu ii batjocorim", a spus patriarhul, potrivit Mediafax.

Intrebat daca stie ca Papa Francisc si-a lansat un CD cu muzica rock, Patriarhul Daniel a spus: "Ei au acolo traditie mai multa cu aceasta muzica (...). Muzica rock nu este rea. Cine a spus ca este rea?".

Papa Francisc a lansat, in 6 noiembrie, primul sau album muzical, un disc de rock progresiv intitulat "Wake Up!". Albumul include 11 melodii in care fragmente din cele mai emotionante discursuri ale suveranului pontif, in diferite limbi, au fost imbinate cu imnuri crestine in viziunea unor muzicieni contemporani.

Citeste si:

In urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, 60 de persoane au murit si alte peste o suta au fost ranite, majoritatea fiind internate in stare grava. Printre cei care au murit in urma incendiului din clubul Colectiv sunt muzicieni, fotografi si studenti.

Acestia erau in seara zilei de 30 octombrie in clubul Colectiv pentru concertul trupei de heavy metal Goodbye to Gravity, care isi lansa al doilea album, "Mantras of War". In timpul concertului, au fost aprinse artificii, iar cateva minute mai tarziu a luat foc buretele de antifonare de pe un stalp de sustinere, focul extinzandu-se rapid si cuprinzand o zona larga din tavan.

Patru dintre membrii trupei Goodbye to Gravity - Alex Pascu (bas), Vlad Telea (chitara), Mihai Alexandru (chitara) si Bogdan Enache (tobe) - au murit, iar solistul formatiei, Andrei Galut, ranit grav in incendiu, este internat intr-o clinica din Olanda, dupa ce a stat internat mai multe zile intr-un spital din Capitala.