''Pozitia noastra este una foarte clara, nu le sustinem (pensiile speciale pentru alesii locali-n.r). Am spus, insa, ca PNL si eu credem ca este nevoie ca salariile in administratie sa fie ajustate, in baza unei evaluari pe criterii de performanta'', a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu, scrie Mediafax.

Intrebata daca a avut aceasta discutie si cu presedintele Klaus Iohannis, care potrivit unor surse a discutat aceasta tema in cadrul unor intrevederi informale, Gorghiu a declarat ca nu a discutat cu seful statului, insa in cadrul partidului s-a vorbit despre cresterea salariilor alesilor locali, pornind de la nevoia de eliminare a coruptiei din administratie.

Alina Gorghiu a sustinut ca un an electoral nu este "probabil" momentul potrivit pentru majorarea salariilor alesilor locali, adaugind ca ar prefera ca aceasta majorare sa se faca in cadrul legii salarizarii in baza unei grile de salarizare in functie de performanta, urmand ca legea sa stabileasca un set de criterii obiective si clare.

Citeste si:

Senatorii din comisiile de specialitate au dat, marti, un raport favorabil legii care prevede acordarea unor pensii speciale primarilor, viceprimarilor, presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene, de indemnizatia de varsta urmand sa beneficieze atat actualii, cat si fostii alesi locali.

"Primarii si viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene care indeplinesc conditiile varstei standard de pensionare, esalonate dupa caz, in anexele nr.5 si 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale varstei standard reduse in conformitate cu prevederile aceleiasi legi sau ale altor legi speciale, au dreptul la indemnizatie pentru limita de varsta", arata proiectul de lege aprobat de senatorii din Comisia Juridica si Comisia de Administratie, din Senat.

Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizatiior pentru limita de varsta se acorda in limita a trei mandate si se calculeaza ca produs al numarului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizatia bruta lunara aflata in plata. Pentru mandatele incomplete, indemnizatia pentru limita de varsta se calculeaza proportional cu perioada de mandat efectiv exercitata, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar si viceprimar, presedinte si vicepresedinte de consilii judetene.

Cuantumul indemnizatiei pentru limita de varsta ar urma sa fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Potrivit initiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizatia pentru limita de varsta persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, in calitate de primar si viceprimar, presedinte si vicepresedinte de consiliu judetean, a unei infractiuni de coruptie prevazuta la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

De indemnizatia pentru limita de varsta, potrivit legii, ar trebui sa beneficieze si primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii de consilii judetene care au avut anterior intrarii in vigoare a legii amintite aceasta calitate. Proiectul a fost adoptat tacit de catre Camera Deputatilor, Senatul fiind for decizional.