21 decembrie - Primii revolutionari si primii martiri in Capitala

Manifestatiile incepute la Timisoara, in 15 decembrie 1989, ca raspuns la incercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes, insotite de o reprimare sangeroasa, dar si de declararea orasului liber de comunism, in 20 decembrie 1989, si-au gasit ecoul la Bucuresti in 21 decembrie, potrivit Mediafax.

Intr-un discurs televizat, Ceausescu, intors din Iran in 20 decembrie 1989, ii eticheteaza pe cei de la Timisoara drept dusmani ai revolutiei socialiste. Pentru a doua zi, convoaca o mare adunare populara menita sa exprime sprijinul populatiei fata de conducerea de partid si de stat, in fata Comitetului Central. De la balconul CC, in vremea pranzului, Ceausescu se adreseaza multimii evocand realizarile revolutiei socialiste si ale "societatii socialiste multilateral dezvoltate" din Romania, insa reactia multimii nu este cea asteptata. Este aplaudat doar in primele randuri.

La un moment dat se aude o explozie, despre care se stie acum ca a fost provocata de un grup de timisoreni veniti la Bucuresti, si multimea incepe sa se agite. "Alo! Alo! Alo! Tovarasi, asezati-va linistiti la locurile voastre!", incearca Ceausescu sa ii potoleasca pe oamenii care incepusera sa se imprastie, aruncand pe jos steagurile si pancartele cu lozinci. Incep in schimb sa se auda alte lozinci, precum: "Jos dictatorul!”, "Moarte criminalului!”, Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, "Jos Ceausescu!“, "Azi in Timisoara, maine-n toata tara!“.

Imaginea lui Ceausescu din acel moment - cu figura schimonosita de mirare si frica, cu buzele incercand fara succes sa articuleze cateva cuvinte si cu mana dreapta ridicata - a fost transmisa in foarte scurt timp la televiziunile din toata lumea. Cu aceasta imagine se intrerupea transmisia in direct a Televiziunii Romane. Dupa o scurta pauza, Televiziunea si-a reluat transmisia, continuand ca si cum nimic deosebit nu s-ar fi intamplat, cu cateva imagini de inchidere grabita a marii adunari populare din Capitala. Inainte de a se retrage in sediul CC, Ceausescu promite cresterea salariilor cu 100 de lei.

Intre timp, participantii la adunare se regrupasera la Universitate. La Intercontinental a fost improvizata o baricada din mese si scaune. Tot mai multi oameni ies in strada ocupand tot centrul Capitalei, din Piata Rosetti pana in Piata Mihail Kogalniceanu si de la Romana pana la Unirii. Apar si steagurile nationale cu stema comunista taiata si incepe sa se cante "Desteapta-te romane", interzis in timpul regimului comunist.

Ceausescu cere mobilizarea tuturor fortelor armate pentru lichidarea manifestatiei. Spre seara incepe represiunea, coordonata de ministrul Apararii Nationale Vasile Milea, care va dura pana a doua zi. Sunt detasati soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista (USLA) si ofiteri de Securitate imbracati in haine civile. Se tragea asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. Au fost oameni impuscati, injunghiati, striviti de vehiculele armatei. Altii erau batuti si retinuti de militieni, fiind dusi la Jilava. Baricada de la Inter a fost spulberata dupa miezul noptii. Macelul a continuat pana la 3.00 dimineata, cand nu mai era nimeni pe strada. Caldaramul a fost spalat de sange de masinile pompierilor si Salubritatii. In acea noapte au fost omorati 49 de oameni, aproximativ 500 raniti si peste 1.000 retinuti si dusi la Jilava.

22 decembrie - Victoria Revolutiei si reluarea macelului

Vestea celor petrecute in timpul noptii in centrul Bucurestiului ajunge la primele ore ale diminetii la muncitorii de pe marile platforme industriale din jurul orasului, spre care s-au indreptat supravietuitorii macelului.

La ora 7.00 dimineata, zeci de mii de muncitori din Militari, Pipera, de la Uzinele "23 August" si Republica se indreptau spre centrul orasului, purtand steaguri fara stema. Barajele instalate pentru a impiedica accesul in Piata Universitatii si in Piata Palatului s-au dovedit inutile. Doua ore mai tarziu, Piata Universitatii era plina de demonstranti, cu care incepusera sa fraternizeze si fortele armate.

In jurul orei 9.30, Vasile Milea s-a sinucis, fiind numit ministru al apararii Victor Stanculescu. S-a instituit starea de necesitate in intreaga tara, care interzicea intrunirea in grupuri mai mari de cinci persoane. La acea ora, in centrul Bucurestiului se aflau peste 100.000 de oameni. In jurul orei 11.30, Ceausescu a luat o portavoce si a incercat sa se adreseze multumii de la balconul Comitetului Central, dar a fost intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Din elicoptere erau impartite manifeste in care li se spunea oamenilor ca este o diversiune si li se cerea sa nu se lase manipulati si sa mearga acasa.

Manifestantii care au ocupat piata din fata Comitetului Central au fortat usile masive ale cladirii si au escaladat balconul. Nicolae si Elena Ceausescu s-au refugiat pe acoperisul cladirii, unde erau asteptati de un elicopter. Dupa fuga dictatorului, manifestantii au ocupat atat Comitetul Central, cat si sediul televiziunii publice, in jurul orei 12.30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revolutiei.

In jurul orei 12.50, Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar in fruntea unui grup de revolutionari, anuntand fuga dictatorului. In majoritatea localitatilor din Romania se declanseaza atunci manifestatii spontane de protest fata de regimul ceausist si de solidarizare cu revolutia.

Dupa ora 14.00, soseste la Televiziune si Ion Iliescu. Petre Roman citeste de pe balconul CC al PCR Declaratia in trei puncte a Frontului Unitatii Poporului, care este citita in jurul orei 15.00 si la Televiziune. In jurul lui Iliescu se formeaza un grup care se deplaseaza la sediul CC, unde sunt rostite discursuri. Se intorc apoi la Televiziune, iar in jurul orei 23.00 este anuntata constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca noul organ al puterii.

Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generala a fost inlocuita de haos, odata cu atacarea cu focuri de arma a unor institutii publice de catre indivizi necunoscuti, numiti generic "teroristi". Populatia si armata sunt chemate sa apere cuceririle revolutiei. Ion Iliescu personal, prin televiziune si radio, a facut apel la populatie sa iasa din nou pe strazi pentru reusita revolutiei. Este din nou deschis focul asupra multimii si sunt atacate Piata Universitatii, Piata Platului, Televiziunea, Radioul, sediile companiei de telefoane, Casa Scanteii, oficii postale aeroporturile Otopeni si Baneasa, spitale si Ministerul Apararii. In noaptea de 22 spre 23 decembrie, jurnalistul francez Jean-Louis Calderon moare calcat de un tanc in Piata Palatului.

Sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care creeaza o stare de psihoza generala. Astfel, la Aeroportul Otopeni sunt trimise intariri, dar aparatorii cred ca sunt atacati si deschid focul asupra lor, omorand in jur de 50 de militari.

Pierderile de vieti omenesti pe fondul dezinformarilor alimentate de mesaje difuzate oficial si zvonuri privind asa-zisele actiuni ale teroristilor continua si in urmatoarele doua zile. S-au distribuit arme multor civili pentru a actiona in colaborare cu fortele armate. Grupuri de soldati si civili trageau haotic oricand se auzea un foc de arma razlet, dar si la orice miscare suspecta, precum deschiderea unei ferestre sau chiar miscarea unei perdele.

Razboiul de strada cu inamici a caror identitate ramane si astazi, cel putin in parte, necunoscuta s-a incheiat in 25 decembrie, cand Nicolae si Elena Ceausescu, prinsi la Targoviste, au fost executati in urma unui proces sumar judecat de un tribunal militar.

Potrivit statisticilor Ministerului Sanatatii, daca pana pe 22 decembrie in momentul fugii sotilor Ceausescu s-au inregistrat in Bucuresti 49 de morti si 599 de raniti, ulterior au fost omorati 515 oameni si raniti alti 1.162. In tara au fost 1.104 morti si 3.321 raniti, dintre care pe 22 decembrie la amiaza erau 126 morti si 1.107 raniti.

Dosarul Revolutiei, clasat dupa 26 de ani, fara raspuns la intrebarea "Cine-a tras in noi dupa 22?"

In 14 octombrie, procurorii militari din Parchetul instantei supreme au clasat dosarul Revolutiei din decembrie 1989, in care au fost facute cercetari privind 709 morti, 2.198 de raniti, dintre care 1.855 impuscati, si 924 de retinuti, PICCJ precizand ca pentru unele fapte exista condamnari in alte cauze.

Peste 280 de plangeri au fost inregistrate la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) dupa decizia de clasare a dosarului Revolutiei, 81 dintre acestea fiind respinse ca neintemeiate, inadmisibile sau tardive, au precizat la inceputul lnii decembrie, reprezentanti ai PICCJ.

Cercetarea in dosarul Revolutiei a fost facuta distinct pentru perioadele 16-22 decembrie 1989 si dupa 22 decembrie 1989, avand in vedre particularitatile diferite, preciza PICCJ.

Astfel, anchetatorii au stabilit ca perioada 16-22 decembrie 1989, pana la plecarea fostului presedinte Nicolae Ceausescu din cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a fost caracterizata de actiuni violente de reprimare a manifestatiilor anticomuniste si antidictatoriale din municipiile Timisoara, Cluj si Bucuresti, respectiv de masuri de impiedicare a extinderii actiunilor de protest in celelalte localitati ale tarii.

"Folosindu-se de parghiile puterii absolute pe care o detinea in partid si in stat, Nicolae Ceausescu, cu aprobarea Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Roman, a actionat, inca de la inceput, pentru reprimarea brutala a manifestatiilor, dispunand implicarea unor forte supranumerice si eterogene, apartinand militiei, securitatii si armatei. In baza deciziilor si ordinelor primite de la nivel central, conducerea politica si militara locala, sub directa coordonare a unor factori de conducere politica si militara de la nivel central, a luat masuri pentru punerea in executare a actiunii de reprimare si a ordonat interventia fortele de ordine, care a avut ca rezultat uciderea, ranirea prin impuscare, vatamarea corporala si retinerea unui numar mare de persoane", potrivit procurorilor militari din PICCJ.

In ceea ce priveste reprimarea violenta a manifestantilor, in perioada 16-22 decembrie 1989, procurorii au constatat insa ca persoanele cu functii de conducere si executie, politice si militare, de la nivel central si local, care au fost implicate in organizarea, conducerea, coordonarea si punerea in executare a masurilor au fost judecate si condamnate definitiv, "existand in cauza autoritate de lucru judecat".

Citeste si:

Raportat la perioada din 22 decembrie si pana la sfarsitul anului 1989, procurorii militari au retinut, in ordonanta de clasare a dosarului Revolutiei ca aceasta a fost caracterizata "prin vid de putere, stare de confuzie, panica si haos".

"Daca pana la momentul in care fostul presedinte Nicolae Ceausescu a parasit sediul C.C. al P.C.R., fortele de ordine au actionat, in baza ordinelor si masurilor dispuse de factorii politici si militari, impotriva manifestantilor care demonstrau pentru inlaturarea regimului comunist, libertate si democratie, dupa acest moment, in conditiile in care euforia generala privind victoria revolutiei a fost urmata in scurt timp de o stare de teama privind posibilitatea revenirii lui Nicolae Ceausescu la conducerea tarii, cu ajutorul unor forte fidele, nu a mai existat o actiune a organelor statului impotriva manifestantilor ci o actiune comuna indreptata, conform perceptiei create, impotriva unor elemente contrarevolutionare, care actionau impotriva vointei intregii populatii", au mai stabilit procurorii militari din PICCJ.

Procurorii sustin ca, in acele zile, pe fondul lipsei de cooperare si coordonare, militari si civili au mers din proprie initiativa in anumite imobile si au verificat acoperisurile unor cladiri, fara a anunta celorlalte forte aflate in zona, ceea ce a "creat deruta si reprezentari gresite, cu consecinta deschiderii focului concentrat si producerii a numeroase victime".
Mai mult, sustin procurorii militari, starea de oboseala si stres acumulate au afectat "aprecierea lucida si obiectiva a realitatii inconjuratoare".

Procurorii spun ca, in acest context, dispozitive militare, civile sau mixte au deschis "cu usurinta" focul spre imobile si autoturisme care nu opreau la filtrele organizate, "in conditiile existentei doar a unor banuieli neverificate ca s-ar fi efectuat focuri de arma din directia imobilelor sau autoturismelor respective".

De asemenea, "pe fondul aceleasi stari de oboseala si stres", au fost si situatii in care s-au executat focuri de arma intre militari din aceeasi unitate sau intre unitati militare, au mai aratat procurorii militari de la PICCJ in ordonanta de clasare a dosarului Revolutiei.

Materialul de cercetare efectuat in dosarul 11/P/2014 se refera la "709 persoane decedate, 1.855 persoane ranite prin impuscare, 343 persoane ranite in alte imprejurari sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane retinute".
Din cele 709 persoane decedate, 161 erau ofiteri, subofiteri si militari in termen. Procurorii au stabilit ca, in unele situatii, decesul s-a datorat "manevrarii imprudente a armamentului, victimele fiind din randul celor care s-au aflat in imediata apropiere a faptuitorilor". De asemenea, anchetatorii au stabilit ca nu in toate cazurile decesul s-a produs prin impuscare, existand situatii in care decesul s-a datorat altor cauze, precum agresiunea, incendierea, accidentul rutier sau accidentul aviatic.

Din cele 1.855 de persoane ranite prin impuscare, 420 erau ofiteri, subofiteri si militari in termen. Procurorii sustin ca, la fel ca si in cazul persoanelor decedate, exista situatii in care ranirea s-a datorat "manevrarii imprudente a armamentului".

Din cele 343 de persoane ranite in alte imprejurari sau care au suferit diferite traume, 68 eraut ofiteri, subofiteri si militari in termen. Anchetatorii sustin ca, in principal, leziunile produse se datoreaza unor agresiuni, dar exista si situatii in care leziunile se datoreaza unor accidente (de exemplu ruperea unor elemente din structura de rezistenta a imobilelor avariate in contextul evenimentelor, activarea accidentala a unor dispozitive din sistemul de aparare al unitatilor militare etc.) sau autoaccidentarii, precum si "situatii in care unele persoane au suferit afectiuni neuropsihice".

In absenta unor decizii de condamnare in tara, fosti revolutionari sau urmasi ai acestora s-au plans la CEDO, care a dat, de-a lungul timpului, mai multe decizii de condamnare a Romaniei, obligata sa plateasca despagubiri de peste 1 milion de euro.

Condamnarile pentru crimele de la Revolutie

PICCJ mai preciza ca faptele comise in contextul evenimentelor din decembrie 1989 au facut, initial, obiectul a 4.544 de dosare penale. Sectia Parchetelor Militare si celelalte parchete militare au trimis in judecata, in 112 dosare privind revolutia, 275 de persoane, dintre care 25 de generali, 114 ofiteri, 13 subofiteri, 36 de militari in termen si 87 de civili, arata PICCJ in ordonanta de clasare a dosarului Revolutiei.

Pentru dispunerea, organizarea, conducerea, coordonarea si punerea in executare, in perioada 16 - 22 decembrie 1989, a masurilor de reprimare a manifestantilor au fost cercetate, judecate si condamnate peste 50 de persoane, in frunte cu Nicolae si Elena Ceausescu, alaturi de ministri si comandanti militari.

Procurorii arata ca esecul mitingului din data de 21 decembrie 1989 din Bucuresti si transformarea acestuia intr-o miscare populara de mare amploare impotriva regimului comunist a determinat conducerea politica sa ia masuri de reprimare a acesteia.

Pentru coordonarea si conducerea operatiunilor de reprimare, Nicolae Ceausescu a instituit un comandament format, intre altii, din Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dinca si generalii Iulian Vlad si Vasile Milea, care "au dat curs hotararii adoptate in sedinta fostului Comitet Politic Executiv al CC al PCR din data de 17 decembrie 1989, de a se actiona impotriva demonstrantilor prin orice mijloace, inclusiv prin folosirea armelor".

”Transpunerea organizatorica, la nivel central, a deciziei de reprimare a manifestantilor a fost efectuata de Tudor Postelnicu, in calitate de ministrul de interne, general-colonel Iulian Vlad, in calitate de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne si sef al Departamentului Securitatii Statului, respectiv de general-colonel Vasile Milea, in calitate de ministru al apararii nationale, iar la nivel local de secretarii comitetelor judetene de partid si de conducatorii organelor de militie si securitate, respectiv de comandantii unitatilor militare teritoriale”, arata anchetatorii.

In actiunea de punerea in executare a deciziilor si ordinelor de reprimare a manifestantilor au fost implicate "forte supranumerice si eterogene", apartinand Militiei, Securitatii si Armatei, mai arata procurorii.

Printr-un rechizitoriu din 1990, s-a dispus trimiterea in judecata a lui Tudor Postelnicu, a lui Iulian Vlad si a altor 10 persoane, printre care seful Militiei Bucuresti si al Penitenciarului Jilava, pentru ca au ordonat si au executat actiuni de reprimare a miscarii de protest din Capitala, in cadrul carora au fost retinute si cercetate nelegal 1.245 de persoane in scopul de a se obtine declaratii cu privire la conducatorii si organizatorii actiunii de protest.

Prin sentinta din 10 mai 1991, Curtea Suprema de Justitie - Sectia Militara a dispus condamnarea pentru infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal a lui Tudor Postelnicu, la sase ani de inchisoare, si a lui Iulian Vlad, la patru ani de inchisoare.
Printr-un alt rechizitoriu din 1990, Sectia Parchetelor Militare a dispus trimiterea in judecata a lui Tudor Postelnicu, Emil Bobu (fost secretar si membru al Comitetului Politic Executiv al PCR), Ion Dinca (fost prim viceprim-ministru si membru C.P.Ex al PCR) si Manea Manescu (fost vicepresedinte al Consiliului de Stat si membru C.P.Ex al PCR). Procurorii aratau ca, prin acordul lor exprimat in cadrul sedintelor C.P.Ex. al PCR din data de 17.12.1989 si 22.12.1989, precum si prin actiunile concrete pe care le-au intreprins, au actionat pentru reprimarea demonstratiilor din Timisoara, Cluj, Bucuresti si celelalte localitati unde au fost inregistrate victime.

Printr-o decizie din 26 aprilie 1993, Curtea Suprema de Justitie i-a condamnat pe Tudor Postelnicu la 17 ani de inchisoare, pe Ion Dinca, la 15 ani de inchisoare, si pe Emil Bobu si Manea Manescu la cate 10 ani de inchisoare, pentru complicitate la omor deosebit de grav. Iulian Vlad, trimis in judecata in iulie 1990, a fost condamnat, in 28 aprilie 1992, la 12 ani inchisoare pentru complicitate la omor deosebit de grav.

Printr-o rezolutie din 1995, s-a dispus incetarea urmaririi penale fata de general Vasile Milea, ca urmare a decesului acestuia, in 22 decembrie 1989.

Printr-un rechizitoriu din 30 decembrie 1997, procurorii militari i-au trimis in judecata pe generalii Victor Athanasie Stanculescu si Mihai Chitac, fiind inculpati ca principali responsabili de organizarea represiunii armate fata de demonstratiile anticomuniste de la Timisoara.

In anul 2000, generalii au fost condamnati la 15 ani de inchisoare, insa in 2001 procurorul general al Romaniei Joita Tanase a facut un recurs in anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzatii au fost eliberati din arest.

In final, in 15 octombrie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a condamnat pe cei doi generali la cate 15 ani de inchisoare pentru omor si tentativa de omor privind organizarea si coordonarea represiunii de la Timisoara. Curtea a dispus, de asemenea, ca reclamantii sa plateasca in solidar cu Ministerul Apararii despagubiri, sume care au fost achitate.