Ministrul Educatiei Adrian Curaj cere Consiliului National al Rectorilor (CNR) sa solicite universitatilor o analiza punctuala a cazurilor in care profesorilor din respectivele institutii au dat recomandari pentru carti scrise de detinuti.

Curaj a solicitat CNR sa intreprinda demersurile necesare pentru apararea integritatii academice, in conditiile in care o serie de profesori universitari si conferentiari au semnat recomandari pentru cartile scrise de persoanele aflate in regim de detentie, scrie Mediafax.

Concret, ministrul a cerut luni CNR ca, in baza principiilor statuate de lege cu privire la autonomia si responsabilitatea universitatilor, sa solicite institutiilor de invatamant superior, la care cei in cauza sunt afiliati, o analiza punctuala a cazurilor.

O situatie centralizata a masurilor luate de fiecare universitate in parte va fi centralizata si transmisa pana la data de 11 februarie 2016, potrivit Ministerului Educatiei.

"Imi exprim increderea ca institutiile de invatamant superior si cercetare vor analiza cu celeritate cazurile, la nivelul consiliilor de etica, pentru a decide si a lua masurile care se impun", a declarat ministrul Adrian Curaj.

Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a anuntat, marti, ca va propune Guvernului, in prima sedinta din februarie, emiterea unei ordonante de urgenta pentru abrogarea articolului din lege care prevede ca detinutii care scriu lucrari stiintifice beneficiaza de o reducere cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare carte.

DNA a anuntat tot marti ca a deschis dosar penal in cazul cartilor scrise de catre detinuti si face verificari privind favorizarea faptuitorului, fiind vizati profesori universitari care au coordonat sau validat lucrarile, reprezentantii editurilor care le-au publicat si functionari ai ANP care au propus eliberarea.

Ministerul Justitiei a facut publice, la inceputul anului, titlurile lucrarilor stiintifice elaborate si publicate de detinuti in perioada 2013 - 2015, furnizate de ANP.

Potrivit datelor transmise de ANP, 188 de detinuti au scris si publicat peste 400 de carti in ultimii doi ani.

Ministrul Raluca Pruna a aratat ca, din 2007 pana in 2010, la nivelul sistemului penitenciar din Romania, a fost o lucrare scrisa pe an, in 2011 au fost trei lucrari, in 2012 - sase, 2013 - 11, 2014 - 90, iar in 2015 numarul lucrarilor stiintifice scrise de detinuti ajunge la 340.

Ea a mai declarat ca va dispune masuri deloc blande daca va constata, in urma unei analize asupra lucrarilor publicate de detinuti, ca legea a fost incalcata sau aplicata defectuos in aceasta privinta.

Ministerul Justitiei a facut publica lista profesorilor universitari care, dupa cum prevede procedura, le-au dat detinutilor recomandare scrisa pentru a elabora o lucrare stiintifica pe o anumita tema. De asemenea, sunt enumerate si editurile care au publicat sutele de lucrari scrise in penitenciare.

Dan Voiculescu, care a scris 10 carti in mai putin de un an si jumatate de detentie, a avut pentru sapte dintre ele recomandari primite de la profesorul Dumitru Miron, decanul Facultatii de Relatii Economice Internationale din ASE, unde a predat si fostul senator. Doua dintre cartile sale au fost publicate de Editura Niculescu, trei de Editura Bibliotecha Targoviste, doua de Editura Casa Cartii de Stiinta Cluj-Napoca si una de Editura Monitorul Oficial.

Cele doua carti pe teme religioase ale lui George Becali, "Iubirea milostiva si mantuitoare" si "Muntele Atos, patria ortodoxiei", au primit recomandari de la IPS Laurentiu Streza, mitropolitul Ardealului si IPS Teodosie, arhiepiscopul Constantei si Tomisului. Becali a mai scris "Steaua si Becali", "Becali si politica. Inceputurile", "Becali Parlamentul Europei si Parlamentul Romaniei". Toate cele cinci lucrari au fost publicate in 2014 la editura Saeculum I.O. din Bucuresti.

Si lui Dan Diaconescu i-a publicat cele cinci carti aceeasi editura, Aius din Craiova. Cele patru carti despre presa au primit recomandari de la profesorul Marin Ion de la Universitatea Hyperion, in timp ce pentru "Mecanica ruperii materialelor compozite" i-a dat o recomandare profesorul inginer Nicolae Toma de la Politehnica Bucuresti.

Coordonatorii lucrarilor fostului premier Adrian Nastase - "Cele doua romanii" si "Imunitatea parlamentara in Romania si Europa" - au fost profesorul universitar doctor Paul Dobrescu de la SNSPA, respectiv conferentiarul universitar doctor Gabriel Liviu Ispas, secretar de stat la Ministerul Educatiei.

Pentru patru dintre cele cinci carti scrise de Catalin Voicu in penitenciar i-au fost acordate recomandari de conferentiar doctor Dan Voinea. Titlurile sunt: "Securitatea nationala concept constitutional si legal", "Examinarea doctrinei si jurisprudentei privind apararea securitatii nationale", "Prevenirea actelor de terorism si protectia libertatilor publice" si "Starile de criza in democratie". Fostul senator a mai scris si "Respectarea dreptului omului in procesul penal".

Profesorul universitar doctor Viorel Cojocaru, de la Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport, le-a acordat recomandari pentru elaborarea unor lucrari stiintifice lui George Becali, Gheorghe Popescu, Ioan Becali, Mihai Stoica, Cristian Borcea si Victor Becali.

Fostul ministru al Transporturior Relu Fenechiu a primit o recomandare pentru lucrarea "Itinerarii duhovnicesti in judetul Iasi" de la preotul profesor Vasile Nechita de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Constanta. In cazul cartii "Ingineria avanasata solutie strategica pentru o dezvoltare durabila a regiunii de nord-est" figureaza la coordonator stiintific profesorul universitar doctor Alexandru Trifu de la Universitatea "Petre Andrei" din Iasi.

La ajutorul conferentiarului universitar doctor Iancu Anica de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii din Craiova a apelat Gheorghe Netoiu, care a scris patru carti cat timp a fost incarcerat. Lucrarile au fost publicate de editura Sitech.

Profesorul universitar doctor Stelian Brezeanu de la Universitatea Bucuresti i-a dat doua recomandari lui Gheorghe Copos pentru a scrie si publica lucrarile "Aliante matrimoniale in politica ale principilor romani din Tara Romaneasca si Moldova" si "Tasnadul medieval". De asemenea, pentru alte doua lucrari lui Copos i-au fost date recomandari de catre conferentiar universitar doctor Virginia Cucu, din cadrul Universitatiii Artifex Bucuresti si profesor universitar doctor Marin Andreica din cadrul Academiei Comerciale din Satu Mare. Toate cele patru carti au fost publicate de Editura Niculescu.

Sursa foto: donatas1205, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri