Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania, Comunitatea Forestierilor - Fordaq, Federatia Proprietarilor de Paduri si Pasuni - Nostra Silva, Asociatia Forestiera "Bucovina", Asociatia Forestiera "Valea Somesului", Asociatia forestierilor si producatorilor de mobila "Muresul" si Federatia Sindicatelor din Industria Lemnului isi propun sa continue seria actiunilor de constientizare a autoritatilor publice asupra situatiei de blocaj din domeniul forestier, prin protestul organizat marti in fata Guvernului, se arata intr-un comunicat , conform Mediafax.

Actiunea de protest este prevazuta a se desfasura intre orele 11.00 si 18.00 in Piata Victoriei, fiind anuntata participarea a peste 5.000 de angajati din domeniul forestier.

"Din cauza deciziei Romsilva de crestere cu 300% a pretului minim de pornire la licitatiile de vanzare a masei lemnoase, activitatea din domeniul forestier este practic sistata in prezent. Prin masura luata de Romsilva, Romania a ajuns sa aiba printre cele mai mari preturi de achizitie a masei lemnoase din Europa, competitivitatea industriei de prelucrare a lemnului si a mobilei fiind grav afectata. Peste 130.000 de angajati din industrie, impreuna cu familiile lor, isi vad astfel pusa sub semnul intrebarii posibilitatea asigurarii traiului de zi cu zi. Solutionarea rapida a acestei situatii este imperios necesara, orice zi de intarziere afectand pozitia industriei romanesti pe pietele externe, o pozitie castigata cu greu si extrem de dificil de recuperat odata pierduta", spun organizatiile si asociatiile profesionale din sectorul forestier.

Acestea solicita: adoptarea in regim de urgenta a unor decizii care sa permita accesul real la resursa de masa lemnoasa, modificarea contractului de vanzare-cumparare impus unilateral de RNP si eliminarea clauzelor abuzive ce contravin legislatiei in vigoare, reprogramarea licitatiilor principale la directiile silvice unde s-a adjudecat mai putin de 50% din volumul oferit la licitatie, cu preturi de pornire /de referinta la nivelul preturilor de pornire la licitatie practicate in 2015, adoptarea de masuri prin care sa fie transparentizata valorificarea si vanzarea masei lemnoase de catre RNP-Romsilva, interzicerea retinerii si exploatarii fara licitatie de catre RNP-Romsilva a masei lemnoase proprietate publica a statului, organizarea licitatiilor publice cu strigare pentru valorificarea masei lemnoase, eliminarea licitarii in plic - padurea nu se poate vinde la „loz in plic”, controale tematice ale Garzilor Forestiere si in padurile administrate de Romsilva si depolitizarea Romsilva.

Reprezentantii industriei mai cer un sistem de urmarire a exploatarii legale / trasabilitatii masei lemnoase eficient, bazat pe un sistem de monitorizare integrat de urmarire a aplicarii amenajamentelor silvice / exploatarea masei lemnoase pe baza de acte de punere in valoare (APV) legal autorizate / bune practici privind interzicerea punerii pe piata a masei lemnoase fara provenienta legala (due-dilligence, autoreglementare), precum si sustinerea unei strategii pentru domeniul forestier, care sa cuprinda: finantarea /alocare echitabila din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) pentru domeniul padurilor, masuri de accesibilizare a fondului forestier, eliminarea suprareglementarii / supraimpozitarii sectorului si norme de valorificare a masei lemnoase / sustinerea dezvoltarii ramurii industriale a prelucrarii lemnului conform principiilor de valorificare stabilite de Codul Silvic.

Ministerul Mediului a transmis vineri, printr-un comunicat, ca analiza pe care a efectuat-o, cat si motivele invocate de operatorii economici privind esecul licitatiilor desfasurate, arata ca preturile practicate de Romsilva sunt ridicate.

Citeste si:

Reprezentantii ministerului mai spun ca au solicitat un nou punct de vedere al Consiliului Concurentei cu privire la modul de stabilire al preturilor de referinta. Consiliul a fost de parere ca preturile de referinta trebuie stabilite in functie de conditiile de piata si a aratat ca Romsilva nu este obligata sa stabileasca preturile luand in considerare preturile medii ponderate de la nivelul anului 2015, asa cum se sustine in fundamentarea deciziei directorului Romsilva privind stabilirea preturilor de referinta pe specii.

Totodata, Consiliul Concurentei recomanda sa se utilizeze ca pret de referinta, pretul minim de adjudecare la ultimele licitatii pe aceleasi specii, grade de accesibilitate, sortimente si tehnologie de exploatare.

Reprezentantii Romsilva au precizat ca preturile de pornire, ca si cele de adjudecare de la licitatiile organizate la sfarsitul anului trecut nu au crescut fata de cele din 2015.

Intr-un comunicat dat la sfarsitul anului trecut, dupa ce reprezentantii industriei si-au aratat nemultumirea, Romsilva precizeaza ca "nivelul de piata al preturilor de referinta nu este un nivel apreciat sau un nivel determinat in mod aleator de catre RNP - Romsilva, ci este rezultatul unui calcul matematic, foarte precis, care a luat in considerare preturile pe care piata le-a format (preturile de adjudecare) pentru masa lemnoasa care a facut obiectul anului de productie 2015".

"Pretul de pornire la licitatie pentru masa lemnoasa pe picior se fundamenteaza pornind de la nivelul de piata a preturilor de referinta pe specii, pe grade de accesibilitate, pe sortimente si in functie de tehnologia de exploatare, aprobate, in conditiile legii, prin decizie a conducatorului administratorului fondului forestier proprietate publica a statului si nu poate fi mai mic decat acestea", potrivit articolului 20, alineatul (4) din HG nr. 924/2015 privind aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publica.

Sursa foto: Mediafax Foto