Kit-urile cu medicamente si creme pentru ranitii in urma incendiului din Colectiv sunt mai nou personalizate, dupa ce au fost, vreme de cateva saptamani, in centrul unei dispute mediatice intre Crucea Rosie din Romania si Unifarm, companie din subordinea Ministerului Sanatatii, scrie Mediafax.

Initial, kit-urile nu au fost personalizate dupa nevoile fiecarui pacient, insa mai multi raniti au atras atentia ca acea componenta standard pe care au avut-o cele 70 de kit-uri distribuite de Unifarm nu corespundea cerintelor tuturor. In plus, cremele si gelurile pentru tratarea arsurilor pe care le contineau kit-urile nu ajungeau la totalul de 2.800 de lei, cat s-a comunicat initial ca este costul lor.

In urma acestor plangeri, Crucea Rosie a comunicat pe 29 ianuarie, prin intermediul unui comunicat, ca nu va onora nicio plata pentru kit-urile medicale pana nu se va primi clarificarile necesare, legat de situatia kit-urilor medicale, de la institutiile implicate. Crucea Rosie a spus ca nu a primit niciun document sau vreo factura in acest sens de la Unifarm, motiv pentru care nu a achitat kit-urile distribuite pana acum.

Citeste si:

Insa, situatia arata altfel din perspectiva celor de la Unifarm. Directorul companiei, Adrian Ionel, a explicat ca in baza acordului semnat intre Unifarm si Crucea Rosie, urmeaza sa le trimita o factura cu toate produsele achizitionate la sfarsitul perioadei de distribuire.

El a detaliat si cum s-au produs evenimentele din punct de vedere cronologic. Dupa tragedia din Colectiv, in perioada post-externare a pacientilor din spitale, Crucea Rosie a venit cu ideea sa distribuie kit-uri, solutia lor avand costuri de cumparare cu 30% - 40% mai mari decat cele obisnuite, a explicat Adrian Ionel.

"Le-am zis ca vor cheltui bani in plus, fiindca au vrut initial sa se duca sa cumpere de la farmacii. Atunci ne-au cerut ajutorul si am incheiat un acord. Kit-urile sunt stabilite de o comisie de medici si de Ministerul Sanatatii. Initial s-a agreat, dupa aceea nu stiu ce s-a intamplat, ca a mai durat o luna si ceva de zile timp in care au tot negociat, nu numai dansii, ci si alte doua-trei fundatii, cu Ministerul Sanatatii. Cert e ca dupa o luna de zile au ajuns la acea solutie pe care noi le-am propus-o initial. Ne-am apucat de lucru, am primit un kit initial format dintr-un numar de 30 de repere, care costau 2.800 de lei. Am cautat produsele din kit, i-am sunat pe cei de la Crucea Rosie si le-am comunicat ca produsele nu sunt integral in tara, dureaza pana se comanda. Crucea Rosie si Ministerul Sanatatii ne-au spus: dati drumul urgent la ce aveti, pentru pacienti. Noi le-am dat drumul in componenta in care erau atunci, urmand ca ulterior sa completam cu restul substantelor pe masura ce ele vin. Asta a fost toata povestea. Asa au ajuns sa coste 1.250 - 1.500 aceste kit-uri care urmau sa fie completate. In momentul de fata, prin personalizare se pot ajunge si la comenzi de 5.000 de lei", a detaliat directorul Unifarm.

Sursa foto: Mediafax Foto