Futurologul Ian Pearson este de parere ca, in urmatoarele decenii, omenirea va fi atat de dependenta de tehnologie, incat specia noastra va evolua in asa-numitul "Homo Optimus". Cercetatorul sustine ca acest proces se va finaliza pana in anul 2050.

Pearson sustine ca peste 34 de ani, oamenii vor trai exclusiv in mediul online si vor fi capabili sa comunice chiar si cu animalele lor de companie. "In viitor, vom concepe celule pe care le vom putea conecta la sistemele electronice din jurul nostru. Prin urmare, vom fi mult mai inteligenti, mai capabili din punct de vedere fizic si mult mai sanatosi fata de cum suntem acum", a declarat futurologul, citat de dailymail.co.uk.

Conform aceleiasi ipoteze, legatura dintre oameni si tehnologie va fi atat de stransa, incat vom deveni, treptat, androizi. In mod concret, Homo Sapiens va evolua in asa fel incat va aparea o noua specie, Homo Optimus.

Cercetatorul american este de parere ca legatura permanenta dintre creierul uman si computere va permite transferarea memoriei noastre catre androizi.
Pearson sustine ca aceasta tehnologie va fi disponibila pana in anul 2050, dar vor mai dura inca 20 de ani pentru ca aceasta sa fie accesibila pe scara larga.

Sursa foto: Syda Productions/Shutterstock.com