Dintre acestea, majoritatea au peste 25 de ani, dispun de un venit stabil, peste medie si sunt de profesie avocati, actori, traineri, antreprenori, jurnalisti si diplomati.

Tratamentele in care investesc vizeaza in special indreptarea dintilor, cu ajutorul unor aparate dentare de ultima generatie. ”Majoritatea clientelor noastre prefera sa poarte un aparat dentar invizibil, de ultima generatie. Chiar daca pretul final e un pic mai ridicat decat in cazul celor clasice, rezultatele se vad rapid, in doar cateva luni”, a precizat Laura Oneci, manager al Smile Factory.

Procedurile, in cazul barbatilor, sunt, de cele mai multe ori, minime, in scopul de a rezolva cat mai rapid problemele aparute. ”Spre deosebire de femei, barbatii vin de obicei la dentist atunci cand au probleme stomatologice destul de grave sau dureri, care trebuie rezolvate urgent. Pentru ca nu actioneaza preventiv, costurile lor sunt chiar mai ridicate decat in cazul femeilor”, adauga Laura Oneci.

Potrivit studiilor la nivel national, chiar daca foarte multi romani ajung la dentist doar atunci cand au probleme stomatologice grave, majoritatea se declara jenati de aspectul estetic al danturii lor. Un Eurobarometru arata ca 16% dintre romani sunt rusinati de aspectul dintilor lor, comparativ cu media europeana, care este de doar 7%. De altfel, Romania ocupa ultimul loc la acest capitol. De asemenea, doar 30% din romani au toti dintii naturali, fata de media europeana care este de 41%.

Sursa foto: Shutterstock