Acestia au fost opriti de jandarmi, care au reusit sa ii tina in spatiul de protest. Aproximativ o mie de persoane s-au adunat, pana la ora 11.00, la intrarea in Palatul Parlamentului, acestia fiind din mai multe asociatii ale crescatorilor de animale.

Protestul a inceput la ora 11.00, la intrarea dinspre Izvor a Palatului Parlamentului, de unde la ora 13.45 manifestantii vor pleca in mars pana in Piata Victoriei, pe traseul Pod Hasdeu - str. Parvan - str. Berzei - str. Buzesti. Crescatorii de animale vor ramane apoi sa protesteze in apropierea sediului Guvernului pana la ora 18.00.

Printre revendicarile protestatarilor se numara acordarea subventiilor agricole, dar si rezolvarea unor probleme legislative. La protest si-au anuntat participarea Federatia Crescatorilor de Bovine din Romania, Oierii de Munte si Asociatia Crescatorilor de Porci din Romania.

Traficul va fi restrictionat, de la 13.00 pana la ora 18.00 pe Soseaua Kiseleff, intre str. Ion Mincu si Piata Victoriei. Circulatia in Piata Victoriei va fi resistematizata prin asigurarea traficului rutier pe doua benzi de circulatie pe sens in fata cladirii Guvernului, intre bd. Aviatorilor si Calea Victoriei, respectiv bd. Lascar Catargiu. De asemenea, vor fi restrictii de circulatie pe sensul de circulatie din Piata Victoriei, relatia str. Buzesti – bd. Nicolae Titulescu catre Calea Victoriei, respectiv catre bd. Lascar Catargiu. Pe strada Paris, circulatia va fi redirectionata doar catre bd. Aviatorilor, iar pe breteaua bd. Iancu de Hunedoara traficul va fi redirectionat doar catre bd. Aviatorilor.

Sursa foto: Koraysa/Shutterstock