"Guvernul a aprobat un proiect care vine in acord cu politica de debirocratizare si simplificare procedurala care prevede modificarile legate de acordul parintilor privind iesirea din Romania a cetateanului roman minor, in sensul in care declaratia de acord a parintelui (...) sa fie eliberata pentru mai multe calatorii si nu pentru fiecare calatorie in parte. Adica sa aiba o perioada de pana la trei ani de valabilitate, fara mentionarea destinatiilor. Pana acum trebuia pentru fiecare calatorie in parte, cu destinatia respectiva. Simplificam putin procedura eliminam si obligativitatea mentionarii acestui scop al deplasarii, printr-un proiect pe care l-am inaintat in Parlament", a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, scrie News.ro.

Actul normativ vizeaza, totodata, si regimul eliberarii pasapoartelor diplomatice si de serviciu. Astfel, pasaportul de serviciu se elibereaza si pentru personalul autoritatilor publice care candideaza pentru posturi in cazul unor organizatii, institutii si misiuni internationale, la cerere, sau care ocupa functii de expert national detasat la institutiile si organismele Uniunii Europene. Pasapoartele diplomatice se acorda si persoanelor care detin functii asimilate ca rang prim-adjunctului si adjunctilor procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si fostilor ministri de externe. Dintre categoriile de beneficiari ai pasaportului diplomatic a fost eliminat procurorul general financiar al Curtii de Conturi, avand in vedere ca aceasta functie nu mai exista in prezent, potrivit unui comunicat de presa al Executivului.
Conform sursei citate, se vor elibera pasaporte diplomatice sau de serviciu si copiilor aflati in intretinerea persoanelor expres prevazute de lege, trimise in misiune oficiala in strainatate, precum si sotului ori sotiei acestora, atunci cand copiii ii insotesc in cursul misiunii oficiale in strainatate.

Reglementarea este insotita de obligatia ca pasapoartele sa fie predate de catre titular la incetarea calitatii sale oficiale, in caz contrar fiind anulate de Ministerul Afacerilor Externe.

In termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a acestei legi, vor fi modificate si completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, aprobate prin HG nr. 94/2006, conform noilor reglementari.

Sursa foto: Creativa Images. Shutterstock