Directorul Spitalului Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca, Ioan Muresan, a declarat, duminica, ca pacienta care este internata s-a intors dintr-o calatorie in strainatate.

”Este o suspiciune de febra tifoida la o pacienta care s-a intors din strainatate si care a fost internata la mijlocul saptamanii trecute la spitalul nostru. Pacienta se simte bine, este sub tratament medical, este izolata. Am trimis probe pentru analiza la Institutul Cantacuzino din Bucuresti si asteptam rezultatele luni sau marti sa vedem daca se confirma sau se infirma suspiciunea”, a spus Muresan.

Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Cluj au declarat la randul lor ca femeia a efectuat o excursie in Thailanda, impreuna cu un grup de persoane din Bucuresti, aceasta sustinand ca a consumat doar bauturi imbuteliate. Febra tifoida nu a mai fost inregistrata in Romania de zeci de ani.

Sursa foto: Shutterstock