Acordarea primei transe din acordul privind asistenta financiara rambursabile intre Romania si Republica Moldova, semnat la Chisinau pe 7 octombrie 2015, a fost blocata de presedintele Klaus Iohannis, in noiembrie, ca urmare a situatiei politice instabile din Republica Moldva. Klaus Iohannis a cerut, la acea vreme, ca banii sa fie conditionati de respectarea unor angajamente de catre autoritatile de la Chisinau, conform News.ro

Cererea de reexaminare a ajuns in Parlament, unde a fost discutata de Camera Deputatilor, in calitate de prima Camera sesizata. Incepand din luna ianuarie 2016, intre Guvernul de la Bucuresti si cel de la Chisinau au fost discutii si un schimb de scrisori, prin care Republica Moldova s-a angajat sa continue reformele din tara si se obliga sa puna in aplicare masurile solicitate de Romania pentru deblocarea banilor.

De asemenea, in februarie, presedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a facut o vizita oficiala la Bucuresti, fiind primit la Palatul Cotroceni de catre presedintele Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat atunci ca Romania ramane un sustinator al autoritatilor de la Chisinau si al basarabenilor, dar doreste sa vada "progrese in ce priveste abordarea publica", pentru ca de acest lucru depind ajutoarele venite de la Bucuresti.

Citeste si:

In privinta imprumutului destinat Republicii Moldova, blocat de Romania in urma crizei politice de la Chisinau, Iohannis a afirmat ca tara este pe drumul spre a rezolva problemele, iar banii vor putea fi in curand deblocati.

"Republica Moldova are un nou guvern, are un prim-ministru pe care l-am intalnit si care mi se pare hotarat sa puna in practica ceea ce a promis si asteptam primii pasi, foarte concreti, pe calea reformei. Dupa care, fara indoiala, vom putea sa purcedem la acordarea primei transe", a spus Iohannis.

In acest context, Camera Deputatilor a respins cererea de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis, in sensul ca banii vor putea fi deblocati, dupa discutarea Acordului si in Senat. Prima transa de bani, in valoare de 60 de milioane de euro, va fi transmisa dupa intrarea in vigoare a Acordului.

Sursa foto: Mediafax Foto